MÍGMĂ, migme, s. f. (Înv.) Amestec de liant, agregat mărunt și apă, asemănător mortarului, în care se pune cărămidă pisată și care este folosit în zidărie. – Din ngr. migma, lat. migma.

MÍGMĂ, migme, s. f. (Înv.) Amestec de liant, agregat mărunt și apă, asemănător mortarului, în care se pune cărămidă pisată și care este folosit în zidărie. – Din ngr. migma, lat. migma.

MÍGMĂ, migme, s. f. (Rar) Amestec de diverse materiale, care au proprietatea de a se întări și de a deveni rezistente. [Uși] împodobite... cu ornamente policrome, pe care vremea și apa le-a șters, fără a desființa cu totul urma migmei. ODOBESCU, S. I 404. Grajdurile sînt construcțiuni monumentale de piatră... cu dușumeaua de migmă, pare c-ar fi asfalt. I. IONESCU, D. 526.

mígmă (înv.) s. f., g.-d. art. mígmei; pl. mígme

mígmă s. f., g.-d. art. mígmei; pl. mígme

mígmă s. f. – Ceară veche. Ngr. μίγμα „amestec”. Termen ecleziatic.