2) míșun și -éz, a -á v. intr. (lat. *messionare, a recolta [d. messio, recoltare]; pv. meisonar, fr. moissonner. Întîĭ s’a zis *meșún, *mășun [cp. cu cășunez, înverșunez], apoĭ, pin asimilarea vocalelor, *mușun, ĭar inf. meșiná [ca leșina, rușina, tușina], apoĭ tot pin asimilare, *mișiná, de unde, pin încrucișare cu primele forme, mișuná. P. acc., cp. cu leșin. V. mișină). Vest. Foĭesc, furnic: vermiĭ, Jidaniĭ mișună. – Și míșuĭ saŭ ĭésc. V. mușluĭesc.