cleșcăí vi [At: CV, 1949, nr. 9, 34 / Pzi: cléșcăi / E: nct] (Reg) A mișuna.

MIȘUNÁ, pers. 3 míșună, vb. I. Intranz. (Despre ființe) A umbla de colo până colo; a forfoti, a viermui, a se foi2, a colcăi, a mișui. – Cf. mișină.

MIȘUNÁRE, mișunări, s. f. (Rar) Faptul de a mișuna; aglomerație, mișcare, forfoteală, mișuială, mișuneală. – V. mișuna.

MIȘUNÁ, pers. 3 míșună, vb. I. Intranz. (Despre ființe) A se mișca în număr mare de colo până colo; a forfoti, a viermui, a se foi2, a colcăi, a mișui. – Cf. mișină.

MIȘUNÁRE, mișunări, s. f. (Rar) Faptul de a mișuna; aglomerație, mișcare, forfoteală, mișuială, mișuneală. – V. mișuna.

MIȘUNÁ, míșun, vb. I. Intranz. A se mișca, a circula în număr mare, de colo pînă colo; a forfoti, a foi, a viermui. Cîte minuni văd ele noaptea în fundul apei, unde mișună raci. STANCU, D. 205. Dar pe scoarța acestei tulpine mișună toate gîzele. C. PETRESCU, C. V. 351. Lumea mișuna prin toate părțile cetății. CARAGEIALE, O. III 92. ◊ (Cu inversarea construcției, urmat de determinări introduse prin prep. «de») Micul peron... mișuna ca niciodată de lume. C. PETRESCU, A. 420. Codrii mișunau în acea vreme de fiare care nu mai sînt. ID. IB. 45. ♦ (Neobișnuit, despre o singură persoană) A umbla adesea prin aceleași locuri. Nu l-ați văzut cum mișună prin cîrciumi și băcănii? DELAVRANCEA, H. TUD. 14.

MIȘUNÁRE s. f. Acțiunea de a mișuna și rezultatul. ei; forfoteală. Se vedea înfiripîndu-se de departe mulțimea țăranilor. Era o mișunare de siluete negre, mărunte. DUMITRIU, B. F. 122.

MIȘUNÁ, míșun, vb. I. Intranz. A se mișca în număr mare de colo până colo; a forfoti, a viermui. – Lat. *messionare (< messio „recoltă”).

mișuná (a ~) vb., ind. prez. 3 míșună

mișunáre s. f., g.-d. art. mișunắrii

mișuná vb., ind. prez. 3 sg. și pl. míșună

mișunáre s. f., g.-d. art. mișunării

MIȘUNÁ vb. v. forfoti.

MIȘUNÁRE s. v. forfotă.

A MIȘUNÁ pers. 3 míșună intranz. 1) (despre mulțimi de ființe) A se mișca fără întrerupere, grăbit și haotic; a forfoti; a roi; a foșni; a foi; a fojgăi; a furnica; a viermui. 2) (despre insecte, păsări etc.) A fi în număr mare. /cf. mișină

mișunà V. mișuì.

2) míșun și -éz, a -á v. intr. (lat. *messionare, a recolta [d. messio, recoltare]; pv. meisonar, fr. moissonner. Întîĭ s’a zis *meșún, *mășun [cp. cu cășunez, înverșunez], apoĭ, pin asimilarea vocalelor, *mușun, ĭar inf. meșiná [ca leșina, rușina, tușina], apoĭ tot pin asimilare, *mișiná, de unde, pin încrucișare cu primele forme, mișuná. P. acc., cp. cu leșin. V. mișină). Vest. Foĭesc, furnic: vermiĭ, Jidaniĭ mișună. – Și míșuĭ saŭ ĭésc. V. mușluĭesc.

MIȘUNA vb. a se agita, a colcăi, a (se) foi, a forfoti, a se frămînta, a furnica, a mișui, a roi, a viermui, (pop.) a bîjbîi, (înv. și reg.) a jimi, (reg.) a fojgăi, a vîșca, (prin Transilv.) a șovîrca, (Olt.) a se vărzui, (Ban.) a vermeti, (fam.) a se fîțîi, a se vînzoli. (Lumea ~ pe străzi.)

MIȘUNARE s. agitație, animație, colcăială, foială, foire, forfotă, forfoteală, frămîntare, furnicare, mișcare, mișuială, roială, viermuială, viermuire, (reg.) fojgăială, vînzoală, (fam.) fîțîială, fîțîire, fîțîit, vînzoleală. (~ mulțimii pe străzi.)