metonimie definitie

12 definiții pentru metonimie

METONIMÍE, metonimii, s. f. Figură de stil care constă în inversiunea voluntară a categoriilor logice ale întregului prin parte, ale părții prin întreg, ale cauzei prin efect, ale efectului prin cauză, ale abstractului prin concret, ale posesorului prin lucrul posedat etc. – Din fr. métonymie.
METONIMÍE, metonimii, s. f. Figură de stil care constă în inversiunea voluntară a categoriilor logice ale întregului prin parte, ale părții prin întreg, ale cauzei prin efect, ale efectului prin cauză, ale abstractului prin concret, ale posesorului prin lucrul posedat etc. – Din fr. métonymie.
METONIMÍE, metonimii, s. f. Figură de stil care constă în înlocuirea unui termen prin altul cu care se află într-un raport oarecare (de întreg față de parte, abstract față de concret, cauză față de efect). Metonimia va fi una din figurile poetice deseori folosite de Bogza. VIANU, S. 122.
!metonimíe (me-to-/met-o-) s. f., art. metonimía, g.-d. art. metonimíei; pl. metonimíi, art. metonimíile
metonimíe s. f. (sil. mf. met-), art. metonimía, g.-d. art. metonimíei; pl. metonimíi, art. metonimíile
METONIMÍE s.f. Figură de stil constând în înlocuirea unui termen prin altul, legat de primul printr-un oarecare raport (de la cauză la efect, de la abstract la concret). [Gen. -iei. / cf. fr. métonymie, lat., gr. metonymia].
METONIMÍE s. f. figură de stil, constând în inversarea cauzei prin efect, a abstractului prin concret, a noțiunilor morale prin cele fizice etc. și invers. (< fr. métonymie, lat., gr. metonymia)
METONIMÍE ~i f. Figură de stil care constă în înlocuirea unui termen prin altul cu care se află în raport de continuitate. /<fr. métonymie
metonimie f. figură de retorica prin care se iea cauza pentru efect. (Marte = răsboiu), conținătorul pentru conținut (a băut două pahare = a băut vinul din cele două pahare).
*metonimíe f. (vgr. metonymia, d. metá, particulă care arată schimbarea, și ónyma, ónoma, nume. V. onomastic, anonim). Ret. Figura pin care se ĭa cauza îld. efect, conținătoru îld. conținut, ca: marte, îld. de războĭ, am băut un pahar, îld. apa (vinu, laptele) care încape într’un pahar. V. retorică.
epitet metonimie, v. enalagă.
metonimie (gr. metonimia „înlocuirea unui nume cu altul”), figură bazată pe contiguitatea logică dintre obiecte, constând în denumirea obiectului cu numele altuia cu care se află într-o relație logică, cum ar fi raportul dintre cauză și efect sau invers (A).

metonimie dex

Intrare: metonimie
metonimie substantiv feminin
  • silabisire: met-