METÉC, meteci, s. m. (Livr.; în Grecia antică; la pl.) Categorie socială lipsită de drepturi politice, precum și de posibilitatea de a dobândi proprietăți imobiliare, alcătuită din străinii stabiliți într-o cetate; (și la sg.) persoană care făcea parte din această categorie socială. – Din fr. métèque.

METÉC, meteci, s. m. (În Grecia antică; la pl.) Categorie socială lipsită de drepturi politice, precum și de posibilitatea de a dobândi proprietăți imobiliare, alcătuită din străinii stabiliți într-o cetate; (și la sg.) persoană care făcea parte din această categorie socială. – Din fr. métèque.

metéc (livr.) s. m., pl. metéci

metéc s. m., pl. metéci

METÉC s.m. (Ant.) Nume dat la Atena străinilor stabiliți în acest oraș, care nu aveau nici un fel de drepturi politice. [< fr. métèque, cf. gr. metoikos – străin].

METÉC s. m. (în Grecia antică) străin stabilit într-un polis, lipsit de drepturi politice. (< fr. métèque)

*metéc m. (vgr. métoikos, d. metá, după, și oîkos, locuință, care e lat. vicus, de unde vine rom. vecin. V. monoic). Nume dat în vechea Atenă străinilor stabilițĭ acolo: Clistene a acordat multor metecĭ cetățenia. V. mitocan.