metateză definitie

2 intrări

20 definiții pentru metateză

METATEZÁ, pers. 3 metatezează, vb. I. Refl. pas. (Rar; despre cuvinte) A fi supuse metatezei, a-și modifica forma prin metateză. – V. metateză.
METATÉZĂ, metateze, s. f. Modificare fonetică produsă prin schimbarea locului sunetelor sau al silabelor dintr-un cuvânt. – Din fr. métathèse.
METATEZÁ, pers. 3 metatezează, vb. I. Refl. pas. (Rar; despre cuvinte) A fi supuse metatezei, a-și modifica forma prin metateză. – V. metateză.
METATÉZĂ, metateze, s. f. Modificare fonetică produsă prin schimbarea locului sunetelor sau al silabelor dintr-un cuvânt. – Din fr. métathèse.
METATÉZĂ, metateze, s. f. Fenomen fonetic constînd în intervertirea a două sunete sau a două grupuri de sunete în interiorul unui cuvînt. De la «porfiriu» s-a ajuns, prin metateză, la forma «profiriu»; tot prin metateză s-a ajuns de la forma veche «frătat» la forma de astăzi «fîrtat» ▭ Diftongii «or» și «ol» din slava comună au suferit, în limbile slave meridionale, metateza «ra», «la». ROSETTI, I. SE. 70.
!metatezá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se metatezeáză
metatéză s. f., g.-d. art. metatézei; pl. metatéze
metatezá vb., ind. prez. 3 sg. metatezeáză
metatéză s. f., g.-d. art. metatézei; pl. metatéze
METATEZÁ vb. I. refl. (Lingv.; despre cuvinte) A fi supus metatezei; a-și modifica forma prin metateză. [< metateză].
METATÉZĂ s.f. 1. Intervertire a ordinii unor sunete sau a unor grupuri de sunete într-un cuvânt. ♦ Schimbare accidentală a locului unui cuvânt într-o propoziție. 2. Figură retorică prin care i se amintesc auditorului evenimente din trecut și i se prezintă evenimente ale viitorului sau se anticipează unele obiecții posibile. [< fr. métathèse, cf. gr. metathesis – deplasare].
METATÉZĂ s. f. 1. intervertire a ordinii unor (grupuri de) sunete într-un cuvânt. 2. figură retorică prin care i se amintesc auditorului evenimente din trecut și i se prezintă evenimente ale viitorului sau se anticipează unele obiecții posibile. (< fr. métathèse, gr. metathesis)
METATÉZĂ ~e f. lingv. Schimbare a ordinii unor sunete sau a unor silabe într-un cuvânt. /<fr. métathese
metateză f. transpunerea unei litere într’o vorbă: ex. integru-întregu.
*metatéză f., pl. e (vgr. metáthesis. V. teză). Gram. Transpozițiune, schimbarea sunetelor unu în locu altuĭa într’un cuvînt, ca rom. frumos d. lat. formosus.
METATÉZĂ s. f. (< fr. métathèse, cf. gr. metathesis „deplasare”): modificare fonetică condiționată care constă în schimbarea locului sunetelor (în special al consoanelor l și r) sau al silabelor dintr-un cuvânt. M. se constată mai ales în fazele de trecere de la latină la română, în momentul împrumutării unui cuvânt dintr-o limbă străină, în momentul pătrunderii unui cuvânt cult din limba literară în dialecte sau în graiuri și la copiii care învață să vorbească. Astfel: lat. fimbria > lat. popular *frimbia > rom. frânghie; lat. integrum > rom. întreg; lat. paludem > lat. popular padulem > rom. pădure; lat. percipere > rom. pricepe; v. sl. protivĭniku > rom. veche protivnic > româna modernă și actuală potrivnic; bg. krastavița > româna veche crastavete > româna modernă și actuală castravete; bg. pritoča, scr. pritocĭtĭ > rom. pritocí > rom. reg. pitroci; rom. pitula > rom. reg. tupila; capră > crapă, portocală > potrocală, potcoavă > poctoavă, sculptură > scluptură etc. (acestea patru din urmă sunt, desigur, nerecomandabile).
metateză (gr. metathesis „deplasare”, „schimbare de loc”), figură lingvistică în primul rând, care constă în schimbarea locului unui sunet ori chiar al unei silabe într-un cuvânt (A): „Peste coada-i de păr negru poartă-o vânătă chitie [tichie].” (Alecsandri) • Ca figură retorică, m. se numește locul în discurs în care oratorul amintește auditorului evenimente din trecut, ori i se prezintă evenimente ale viitorului ori se anticipează obiecțiile posibile ale adversarului.
metateză fonologică v. metateză.
metateză retorică v. metateză.
metateză sintactică v. metateză.

metateză dex

Intrare: metateză
metateză substantiv feminin
Intrare: metateza
metateza verb grupa I conjugarea a II-a