MERTÍC, mertice și merticuri, s. n. 1. Măsură veche pentru cereale de aproximativ 1-2 ocale; cantitate de cereale, făină etc. corespunzătoare acestei măsuri. – Fă colaci mari de doi saci... Ș-un covrig de un mertic Pentru cumnățel mai mic. ALECSANDRI, P. P. 97. ◊ Fig. Trebuie, amice, să te mai îngrijești despre un mertic de răbdare, trebuie să faci din nou inimă vitează. ODOBESCU, S. A. 425 ♦ Măsură mică cu care se dă orzul și ovăzul la cai; cantitatea de orz sau ovăz care intră în această măsură. În zădar umbli mințind pre lîngă mine, spălîndu-mă și țăsălîndu-mă, dacă tu nu-mi dai mie obicinuitul mertic de ovăz. ȚICHINDEAL, F. 120. ♦ (învechit) Dijmă ce se lua la mori pentru făină. 2. (Învechit și popular) Cantitate fixă de hrană, îmbrăcăminte etc. adăugată la salariu (v. tain); sumă de bani ce i se cuvine cuiva ca plată. Aveau... pe fiecare zi mertic de carne, de pîine de grîu sau de mei și de luminări. BĂLCESCU, O. I 16. Dar cum zisei astăzi că știu să ghicesc, Cîștigai merticul cel împărătesc. PANN, P. V. I 33. ◊ Fig. Pe cine m-o supăra cu atîtica măcar, îl plesnesc și-l trimit numaidecît la agie să-și ia merticul și de-acolo. CARAGIALE, P. 74. – Pl. și: ( m.) mertici (CAMIL PETRESCU, O. I 298).