mertíc (mertíce), s. n. – 1. Măsură de capacitate pentru solide, cu valoare variabilă, echivalînd între 1 și 7 litri. – 2. Uium. – 3. Rație, porție. Origine neclară. Pare să provină din ngr. μεριτιϰόν, ngr. μερτιϰόν „parte”, de unde a trecut în v. sb. mèrtik (sec. XIV, cf. Vasmer, Gr., 97), sb., cr., slov. mertuk, mag. mérték. Cuvîntul se explică în ngr. prin μερίδιον „parte”, μερίζω „a împărți”. Fără îndoială, se poate explica prin mag. mérték, considerat ca der. din mérni „a măsura” (Cihac, II, 515; Miklosich, Fremdw., 110; Berneker, II, 38; Gáldi, Dict., 94). Der. din ngr. merge mai bine cu sensul al treilea și cu der. mertici, vb. (a rupe în bucăți, a bucățeli).