menajare definitie

2 intrări

23 definiții pentru menajare

MENAJÁ, menajez, vb. I. Tranz. 1. A trata pe cineva sau ceva cu înțelegere, grijă și îngăduință, a se purta bine cu cineva; a cruța. ♦ Refl. A-și cruța sănătatea, forțele; a se îngriji, a se feri. 2. (Rar) A nu irosi în zadar, a economisi. 3. A pregăti ceva cu dibăcie, a procura; a înlesni. – Din fr. ménager.
MENAJÁRE, menajări, s. f. Faptul de a (se) menaja; menajament. – V. menaja.
MENAJÁ, menajez, vb. I. Tranz. 1. A trata pe cineva sau ceva cu înțelegere; grijă și îngăduință, a se purta bine cu cineva; a cruța. ♦ Refl. A-și cruța sănătatea, forțele; a se îngriji, a se feri. 2. (Rar) A nu irosi în zadar, a economisi. 3. (Franțuzism), A pregăti ceva cu dibăcie, a procura; a înlesni. – Din fr. ménager.
MENAJÁRE, menajări, s. f. Faptul de a (se) menaja; menajament. – V. menaja.
MENAJÁ, menajez, vb. I. 1. Tranz. A trata cu atenție și îngăduință, a se purta bine, a proceda cu prudență și tact pentru a nu supăra pe cineva; a cruța. Să-ți menajez amorul tău propriu. C. PETRESCU, O. P.II 55. Unde aiurea și-ar mai bate capul un comandant să menajeze asemenea scrupuluri? REBREANU, P. S. 126. ◊ (Rar) A economisi. Vreau să fac un stoc mai mare de articole, ca să-mi menajez timp și pentru basmele mele. CARAGIALE, O. VII 126. 2. Refl. A-și cruța sănătatea, a se îngriji, a se cruța.
MENAJÁRE, menajări, s. f. Acțiunea de a menaja și rezultatul ei; menajament, cruțare. Credeam că merită o soartă mai dulce, o privire mai blîndă, o menajare cel puțin relativă. CNOTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 126, 6/4.
menajá (a ~) vb., ind. prez. 3 menajeáză, 1 pl. menajắm; conj. prez. 3 să menajéze; ger. menajấnd
menajáre s. f., g.-d. art. menajắrii; pl. menajắri
menajá vb., ind. prez. 1 sg. menajéz, 3 sg. și pl. menajeáză, 1 pl. menajăm; conj. prez. 3 sg. și pl. menajéze; ger. menajând
menajáre s. f., g.-d. art. menajării; pl. menajări
MENAJÁ vb. 1. v. cruța. 2. a se conserva, a se cruța, a se păstra, (înv.) a se menajarisi. (Te rog să te ~!)
MENAJÁRE s. 1. cruțare. (~ unei persoane bolnave.) 2. menajament. (Să-i spui cu ~.)
A menaja ≠ a brusca, a brutaliza
MENAJÁ vb. I. tr. 1. A trata atent și binevoitor, a se purta bine față de cineva. ♦ refl. A-și cruța puterile, a se îngriji. 2. A folosi cu chibzuință (un obiect, un fond etc.), a cruța. [P.i. 3,6 -jează, ger. -jând. / < fr. ménager].
MENAJÁRE s.f. Acțiunea de a (se) menaja și rezultatul ei; cruțare, îngrijire. [< menaja].
MENAJÁ vb. I. tr. 1. a trata atent și binevoitor, a se purta bine față de cineva. 2. a folosi cu chibzuință, a cruța. II. refl. a-și cruța puterile, a se îngriji. (< fr. ménager)
A MENAJÁ ~éz tranz. 1) (persoane) A trata cu înțelegere (pentru a nu umili); a cruța. 2) (bunuri) A întrebuința cu măsură; a consuma cu economie și grijă; a economisi; a cruța. A-și ~ hainele. A-și ~ forțele. 3) A pregăti cu multă grijă și abilitate; a aranja. /<fr. ménager
A SE MENAJÁ mă ~éz intranz. A-și păstra sănătatea și forțele; a avea grijă de sine; a se conserva. /<fr. ménager
menajà v. 1. a cheltui cu economie: a-și menaja starea; 2. a nu obosi în zadar: a-și menaja puterile; 3. a pregăti cu dibăcie: a menaja o întrevedere; 4. a trata cu atențiune: a menaja pe cineva; 5. a-și căuta de sănătate: trebue să te menajezi.
*menajéz v. tr. (fr. ménager, d. ménage, menaj). Cruț, economisesc, feresc de risipă, stricăcĭune orĭ osteneală: a menaja averea, baniĭ, sănătatea, căruța, calu, trupa. Produc, procur, facilitez: a menaja o întrevedere. Tratez cu atențiune, cu blîndeță: a menaja copiiĭ. Îmĭ menajez vorbele, vorbesc puțin saŭ cu prudență.
MENAJA vb. 1. a cruța, (înv. fig.) a înconjura. (Îl ~ cît putea de griji.) 2. a se conserva, a se cruța, a se păstra, (înv.) a se menajarisi. (Te rog să te ~!)
MENAJARE s. 1. cruțare. (~ unei persoane bolnave.) 2. menajament. (Să-i spui cu ~.)
menaja, menajez v. r. (iron.) a nu face nimic, a trândăvi, a lenevi.

menajare dex

Intrare: menaja
menaja verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: menajare
menajare substantiv feminin