MENAJAMÉNT, menajamente, s. n. (Adesea la pl.) Tact, grijă față de sensibilitatea și susceptibilitatea unei persoane (pentru a o cruța de neplăceri, de suferință etc.); menajare. – Din fr. ménagement.

MENAJAMÉNT, menajamente, s. n. (Adesea la pl.) Tact, grijă față de sensibilitatea și susceptibilitatea unei persoane (pentru a o cruța de neplăceri, de suferință etc.); menajare. – Din fr. ménagement.

MENAJAMÉNT, menajamente, s. n. Menajare, cruțare. Nu uita ce te-am rugat, dragă Adi. Toate menajamentele de circumstanță pentru bietul băiat. C. PETRESCU, O. P. II 175. Nu simțea nevoie de nici un fel de menajament sufletesc. REBREANU, R. I 187.

menajamént s. n., pl. menajaménte

menajamént s. n., pl. menajaménte

MENAJAMÉNT s. v. menajare.

Menajament ≠ bruschețe, brutalitate

MENAJAMÉNT s.n. Menajare. ♦ (Adesea la pl.) Tact, grijă față de sensibilitatea și susceptibilitatea cuiva. [Cf. fr. ménagement].

MENAJAMÉNT s. n. menajare. ◊ (pl.) tact, grijă față de sensibilitatea cuiva. (< fr. ménagement)

MENAJAMÉNT ~e n. Procedeu de comportare folosit pentru a cruța de neplăceri o persoană sensibilă. /<fr. ménagement

MENAJAMENT s. menajare. (Să-i spui cu ~te.)