melițat definitie

23 definiții pentru melițat

MELIȚÁ, méliț, vb. I. 1. Tranz. A zdrobi (cu melița) și a curăța cânepa și inul de părțile lemnoase, pentru a alege fuiorul sau pentru a se obține câlții de meliță. ♦ Fig. A bate strașnic pe cineva. 2. Intranz. Fig. A trăncăni, a flecări. – Din meliță.
MELIȚÁT1 s. n. Melițare. – V. melița.
MELIȚÁT2, -Ă, melițați, -te, adj. (Despre cânepă, in) Zdrobit și curățat cu melița. – V. melița.
MELIȚÁ, méliț, vb. I. 1. Tranz. A zdrobi (cu melița) și a curăța cânepa și inul de părțile lemnoase, pentru a alege fuiorul sau pentru a se obține câlții de meliță. ♦ Fig. A bate strașnic pe cineva. 2. Intranz. Fig. A trăncăni, a flecări. – Din meliță.
MELIȚÁT1 s. n. Melițare. – V. melița.
MELIȚÁT2, -Ă, melițați, -te, adj. (Despre cânepă, in) Zdrobit și curățat cu melița. – V. melița.
MELIȚÁ, méliț, vb. I. 1. Tranz. (Cu privire la cînepă, in etc.) A zdrobi cu melița, după topire, părțile lemnoase ale tulpinii de cînepă sau de in pentru a alege fuiorul și a înlătura puzderiile. [Inul] îl bat, îl curăță, îl meliță, îl peri, îl torc. DRĂGHICI, R. 78. Ș-am cules-o [cînepă], Ș-am iscat-o, Ș-am topit-o, Ș-am melițat-o. PĂSCULESCU, L. P. 147. 2. Tranz. Fig. A bate strașnic pe cineva, a snopi (în bătaie). Atuncea ea unde n-au început să-l îmblătească și să-l melițe. SBIERA, P. 198. 3. Intranz. Fig. (Uneori determinat prin «cu gura») A vorbi mult și fără rost; a flecări, a trăncăni. Țața Niculina nu mai ostenea melițînd cu gura, în dreapta și în stingă, și ajutîndu-se și cu mîinile. PAS, Z. I 89. Dimineața, după ce pornesc gospodarii la lucru, femeile ies la porți, se strîng pe podețe și încep a melița. SADOVEANU, O. VII 312. Meliți mereu... Vorbești prostii și nu te ascultă nimeni. ARDELEANU, D. 163.
MELIȚÁT1 s. n. Faptul de a melița. Melițatul, adecă desfacerea părții textile de partea lemnoasă, se face cu ajutorul meliței. PAMFILE, I. C. 206.
MELIȚÁT2, -Ă, melițați, -te, adj. (Despre cînepă, in etc.) Zdrobit și ales, curățat cu melița. Importul este cîteodatâ din grîu, orz... cînepă melițată. I. IONESCU, M. 725.
melițá (a ~) vb., ind. prez. 3 méliță
melițát s. n.
melițá vb., ind. prez. 1 sg. méliț, 3 sg. și pl. méliță
melițát s. n.
MELIȚÁ vb. v. flecări, îndruga, pălăvrăgi, sporovăi, trăncăni.
MELIȚÁT s. melițare. (~ul plantelor textile.)
A MELIȚÁ méliț tranz. (cânepa sau inul) A prelucra cu melița. /Din meliță
melițà v. 1. a sfărâma inul sau cânepa cu melița; 2. fam. a bate strașnic. [Tras din meliță).
améninț (est) și -ínț (vest), a v. tr. (lat. *amminentiare saŭ *eminentiare, d. éminens, -éntis, part. luĭ eminére, a fi proeminent, minaciae, amenințărĭ; it. minaciare, pv. menasar, fr. menacer, sp. amenazar, pg. ameaçar). 1. Fac amenințărĭ: a amenința pe cineva cu sabia, cu moartea. 2. L. V. Mold. Menționez. 3. Fig. (după fr.) Îs aproape să, inspir teamă să nu: apele amenință să se reverse, casa amenință să cadă. 4. V. intr. Fac un semn orĭ gest de amenințare: bătrînu amenință cu toĭagu asupra lor. – Și -rinț. Vechĭ și azĭ Olt. amelínț. Vechĭ și menínț, „ameninț”, și (a)méliț, „ameninț” și „menționez”.
1) méliț, a -á, V. ameninț.
2) méliț și -éz, a v. tr. (d. meliță). Sfărîm cînepa saŭ inu cu melița. Fig. Fam. Bat strașnic. Bleotocăresc, trăncănesc, flecăresc, vorbesc mult: toată ziŭa melița din gură. Dos. Clipesc (adică „mișc des pleoapele”).
melița vb. v. FLECĂRI. ÎNDRUGA. PĂLĂVRĂGI. SPOROVĂI. TRĂNCĂNI.
MELIȚAT s. melițare. (~ plantelor textile.)
melițá, melițez, vb. tranz. – 1. A lovi, a îmblăti. 2. A sta cu gura pe cineva, a certa, a striga la cineva: „Atunci om sări amândouă cu gura pe el, și-atâta l-om melița și l-om blăstăma până ce ne-a face pe voie” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 65). – Din meliță (Șăineanu, DEX, MDA).

melițat dex

Intrare: melița
melița verb grupa I conjugarea I
Intrare: melițat (adj.)
melițat 1 adj. adjectiv
Intrare: melițat (s.n.)
melițat 2 s.n. substantiv neutru (numai) singular