MEFIÉNȚĂ, mefiențe, s. f. 1. (Livr.) Neîncredere; bănuială. 2. (Psih.) Suspiciune patologică; așteptare anxioasă a răului. [Pr.: -fi-en-] – Din fr. méfiance.

MEFIÉNȚĂ, mefiențe, s. f. 1. (Livr.) Neîncredere; bănuială. 2. (Psih.) Suspiciune patologică; așteptare anxioasă a răului. [Pr.: -fi-en-] – Din fr. méfiance.

mefiénță (livr.) (-fi-en-) s. f., g.-d. art. mefiénței; pl. mefiénțe

mefiénță s. f. (sil. -fi-en-), g.-d. art. mefiénței; pl. mefiénțe

MEFIÉNȚĂ s.f. (Franțuzism) Neîncredere. [Pron. -fi-en-, pl. -țe. / cf. fr. méfiance].

MEFIÉNȚĂ s. f. 1. neîncredere, bănuială. 2. suspiciune patologică; așteptare anxioasă a răului. (< fr. méfiance)