*médiŭ, -ie adj. (lat. medius, mijlociŭ. V. mez și intermediar). Mijlociŭ, la depărtare egală între extremitățĭ: înălțime medie (V. medie). Gram. Care, în unele limbĭ, ține și de activ, și de pasiv și arată acțiunea subĭectuluĭ asupra luĭ singur, ca rom. mă gîndesc (v. refl.). În istorie, timpu dintre aniĭ 477-1453 (termin întrebuințat întîĭa oară de Hristofor Kellner, profesor universitar la Halle, la 1688). S. n. Fiz. Spațiŭ în care se află un corp: aeru e mediu în care trăĭește omu. Fig. Persoanele, animalele, împrejurările în mijlocu cărora trăĭeștĭ: a trăi într’un mediŭ intelectual, a te adapta medĭuluĭ (a te acomoda nevoilor). Persoană care, în operațiunile spiritiștilor pune oameniĭ în legătură cu spiritele.