MÉDIU¹, medii, s. n. 1. Natura înconjurătoare în care se află ființele și lucrurile. V. ambianță. Mediul pune la dispoziția ființei vii materia din care se compune, energiile pe care le cheltuiește și excitanții care o pun în mișcare. MARINESCU, P. A. 44. [Animalele] s-au selecționat... și s-au adaptat diferitelor medii. ANGHEL, PR. 74. Mediu geografic = natura înconjurătoare, condițiile naturale exterioare ale vieții sociale (clima, solul, bogățiile subsolului etc.), care constituie una dintre condițiile necesare și permanente ale vieții materiale a societății și un factor care influențează dezvoltarea ei. Adaptare la mediu = evoluție a organismelor animale și vegetale sub influența condițiilor fizice, în vederea viețuirii lor în aceste condiții. Mediu de cultură = hrană oferită organismelor cultivate artificial și care trebuie să cuprindă toate substanțele necesare vieții lor. ♦ Orice substanță care poate fi străbătută de un fluid. Lumina se refractă trecînd dintr-un mediu într-altul. 2. Societatea, lumea din preajma cuiva, totalitatea persoanelor în mijlocul cărora trăiește cineva. Mediul în care a trăit și a lucrat Mihail Eminescu i-a fost cu totul neprielnic. SADOVEANU, E. 83. Faptele se petrec într-un mediu orășănesc. IBRĂILEANU, S. 4. Influența mediului imediat înconjurător asupra artistului e prea vădită. GHEREA, ST. cr. II 20. 3. (În practicile ocultiste) Persoană care pretinde că poate comunica cu spiritele, servind ca intermediar între ele și cei vii.