maĭdán n., pl. e și urĭ (turc. maĭdan și meĭdan, cîmp întins, pĭață, răgaz, d. ar. meĭd, mișcare; ngr. meĭntáni, pron. meĭdáni; bg. meĭdan, rut. pol. majdan). Munt. Vechĭ. Cîmp de luptă. Fig. Răgaz, răstimp. Azĭ. Pĭață (rar și „tîrg”). Bătătura caseĭ la țară. A ĭeși la maĭdan, a ĭeși la iveală, a se expune. A scoate la maĭdan, a scoate la iveală, a expune (V. vileag). A ajunge la maĭdan, a ajunge la liman, la loc bun, la capăt. – În Mold. (vechĭ) meĭdan și medan; (azĭ) în nord meĭdean și medean (pl. eanurĭ și -ene), pĭață, tîrg; în sud numaĭ medean (pl. eanurĭ și ene), pĭață (fără tîrg). Vechĭ a avea medean și meĭdean, a avea loc saŭ timp potrivit de acțiune.