meșteșug definitie

16 definiții pentru meșteșug

MEȘTEȘÚG, meșteșuguri, s. n. I. 1. Meserie; p. gener. profesie, ocupație, îndeletnicire; meșteșugărie. 2. Ramură, disciplină (a științei, a artei); știință, artă, considerate ca discipline. ♦ Stil (artistic). 3. Pricepere, îndemânare, abilitate, talent. ♦ Artă, măiestrie; (rar) acțiune realizată cu pricepere, cu măiestrie. 4. Acțiune făcută (în ascuns) cu dibăcie, cu viclenie, în vederea atingerii unui scop; procedeu, sistem (ingenios, viclean). ♦ (Pop.) Viclenie, tertip, înșelătorie. II. (Înv. și pop.; concr.) 1. Unealtă, instrument. 2. Dispozitiv al unui obiect; parte componentă (cu rol activ) a unui sistem; meșteșugire. – Din magh. mesterség.
MEȘTEȘÚG, meșteșuguri, s. n. I. 1. Meserie; p. gener. profesiune, ocupație, îndeletnicire; meșteșugărie. 2. Ramură, disciplină (a științei, a artei); știință, artă, considerate ca discipline. ♦ Stil (artistic). 3. Pricepere, îndemânare, abilitate, talent. ♦ Artă, măiestrie; (rar) acțiune realizată cu pricepere, cu măiestrie. 4. Acțiune făcută (în ascuns) cu dibăcie, cu viclenie, în vederea atingerii unui scop; procedeu, sistem (ingenios, viclean). ♦ (Pop.) Viclenie, tertip, înșelătorie. II. (Înv. și pop.; concr.) 1. Unealtă, instrument. 2. Dispozitiv al unui obiect; parte componentă (cu rol activ) a unui sistem; meșteșugire. – Din magh. mesterség.
MEȘTEȘÚG, meșteșuguri, s. n. 1. Meserie. Mai degrabă învață un meșteșug sau oploșește-te într-o slujbă. C. PETRESCU, C. V. 121. Și-n cîteva zile a deprins meșteșugul de infirmie. MIRONESCU, S. A. 124. Îl dete la cel mai meșter vraci, de învăță și meșteșugul leacurilor. ISPIRESCU, E. 366. ◊ Expr. Adus din meșteșug v. adus. ♦ Muncă depusă de un meșter. Cu gîndul la meșteșugul său, nu auzise duduitul tractoarelor. DUMITRIU, V. L. 119. Am o bardă și-o secure, Mă dusei cu ea-n pădure, M-apucai de meșteșug Și-mi făcui coarne la plug Și prinsei bouții-n jug. ANT. LIT. POP. I 221. 2. Îndeletnicire, ocupație. începu a-mi vorbi despre meșteșugul vînătoresc. SADOVEANU, O. VIII 209. Nu poți ști cum iubeam viața și cum ne iubeam meșteșugul nostru. PETRESCU, C. V. 304. [împăratul] l-a fost trimis cu cheltuială în străinătăți, să se desăvîrșească-n școlile înalte la meșteșugul cîntării frumoase. CARAGIALE, O. I 375. 3. Pricepere, abilitate, îndemînare, iscusință, talent (în muncă). Are moș Căliman starostele un meșteșug de zvîrle o scurtătură de băț de corn încîrligată la capăt, încît pălește iepurele de la douăzeci de pași. SADOVEANU, F. J. 21. O lăudară pentru meșteșugul de a face bucatele. ISPIRESCU, L. 22. ♦ Artă. Templul nalt s-arată Uriaș prin înălțime, răpitor prin meșteșug. MACEDONSKI, O. I 103. Uit cu totul meșteșugul de-a face versuri. ALECSANDRI, S. 73. 4. Procedeu iscusit de a face un lucru, mijloc practic, instrument, metodă. S-ar putea da, cu meșteșug mecanic, apă pretutindeni. SADOVEANU, P. M. 11. Broșură învățătoare meșteșugului de a face zahar din ciocălăi de cucuruzi. NEGRUZZI, S. I 3. ♦ Mecanism. Într-acest foișor este și un pat cu meșteșug, pe care șezînd omul, cu repeziciune îl suie deasupra învălișului, unde are o vedere minunată. GOLESCU, Î. 75. 5. Viclenie, șiretenie, înșelătorie, tertip. Ei! zice baba, d-ăștia mi-ai fost?.. Lasă că-ți cunosc eu dumitale meșteșugul! CARAGIALE, P. 57. ◊ Expr. A-i da (unui lucru) de meșteșug = a descoperi secretul unui lucru, a descurca un lucru încurcat. În sfîrșit, mai stă el Ivan oleacă așa, cu fruntea răzămată pe mînă, și-i și trăsnește în gînd una: taci! că i-am dat de meșteșug. CREANGĂ, P. 321.
meșteșúg s. n., pl. meșteșúguri
meșteșúg s. n., pl. meșteșúguri
MEȘTEȘÚG s. 1. v. meserie. 2. v. măiestrie.
MEȘTEȘÚG s. v. abilitate, complot, conjurație, conspirație, descântec, destoinicie, dexteritate, dibăcie, dispozitiv, escrocherie, farmec, hoție, impostură, ingeniozitate, intrigă, iscusință, isteție, istețime, îndemânare, înșelăciune, înșelătorie, înțeles, lucru, magie, mașinație, mecanism, muncă, pricepere, pungășeală, pungășie, rațiune, rost, secret, semnificație, sens, șarlatanie, șmecherie, știință, taină, talent, tâlc, treabă, uneltire, ușurință, vrajă, vrăjitorie.
MEȘTEȘÚG ~uri n. 1) Îndeletnicire de orice natură, bazată pe muncă manuală calificată; meserie. 2) Deprindere practică de a efectua (în ascuns) un lucru cu îndemânare și cu pricepere. 3) fig. Modalitate ingenioasă; tactică; iscusință. /<ung. mesterség
meșteșug n. 1. meserie: meșteșugul e brățară de aur; 2. artă: e făcut cu meșteșug; 3. șiretenie. [Ung. MESTERSÉG].
meșteșúg și (rar) meșterșúg n., pl. urĭ (ung. mesterség). Meserie, artă, măĭestrie: lucru făcut cu meșteșug. Șiretenie: l-a învins cu meșteșug.
MEȘTEȘUG s. 1. meserie, (înv. și reg.) meșterie, (reg.) breaslă, (prin Ban.) măistorie, (Ban.) zănat. (A intrat la ~.) 2. artă, dibăcie, iscusință, îndemînare, măiestrie, pricepere, știință, talent. (Obiect făcut cu mult ~.)
meșteșug s. v. ABILITATE. COMPLOT. CONJURAȚIE. CONSPIRAȚIE. DESCÎNTEC. DESTOINICIE. DEXTERITATE. DIBĂCIE. DISPOZITIV. ESCROCHERIE. FARMEC. HOȚIE. IMPOSTURĂ. INGENIOZITATE. INTRIGĂ. ISCUSINȚĂ. ISTEȚIE. ISTEȚIME. ÎNDEMÎNARE. ÎNȘELĂCIUNE. ÎNȘELĂTORIE. ÎNȚELES. LUCRU. MAGIE. MAȘINAȚIE. MECANISM. MUNCĂ. PRICEPERE. PUNGĂȘEALĂ. PUNGĂȘIE. RAȚIUNE. ROST. SECRET. SEMNIFICAȚIE. SENS. ȘARLATANIE. ȘMECHERIE. ȘTIINȚĂ. TAINĂ. TALENT. TÎLC. TREABĂ. UNELTIRE. UȘURINȚĂ. VRAJĂ. VRĂJITORIE.
MEȘTEȘUG. Subst. Meșteșug, meșteșugărie, meșteșugire (înv. și pop.), meserie, meșterie (înv. și reg.), zănat (reg.), artizanat. Fierărie, fierărit, făurărie (reg. și arh.), covălie (reg.), covăcie (reg.); potcovărie; lăcătușerie; strungărie, strungărit (rar); tinichigerie; cazangerie; aurărie, orfevrărie, orfăurărie; arămărie; spoitorie. Dulgherie, dulgherit, tîmplărie, tîmplărit, lemnărie, lemnărit (rar), stolerie (reg.), stolerit (reg.); teslărie (reg.); caretășie, droșcărie (înv.), rotărie, rotărit; dogăxie, dogărit, butnărie (reg.); rudărie; drănițit, șindrilit. Pielărie; tăbăcărie, tăbăcărît, dubălărie (reg.); cojocărie, cojocărit, blănărie, blănărit; curelărie; hămurărie (rar); șelărie. Cizmărie; pantofârie, ciubotărie (reg.). Croitorie, cusătorie; ciorăpărie; sumănărie; plăpumărie. Țesătorie; mătăsărie, abagerie. Brutărie. Olărie, olărit, ceramică: cărămidărie; țiglărit. Zidărie, zidărît. Pietrărie. Sticlărit (rar). Minerit. Vărărit. Găzărit. Lumînărit. Frînghierie. Boiangerie; vopsitorie. Tapițerie. Morărit, morărie (rar). Cărăușie, cărăușit; birjărie. Plutărie, pluțărit. Vb. A meșteșugări (rar), a practica o meserie; a meșteșugi, a meșteri. V. atelier, îndeletnicire, meșteșug.
ARTES OMNES PERDOCET PAUPERTAS (lat.) sărăcia te învață toate meșteșugurile – Plaut, „Stichus”, 178.
MATERIAM SUPERAT OPUS (lat.) meșteșugul întrece materialul – Ovidiu, „Metamorphoseon libri”, II, 5. Cuvinte de admirație pentru măiestria cu care era zidit Palatul Soarelui.
VIR BONUS, DICENDI PERITUS (lat.) un om de bine, având meșteșugul vorbirii – Calitățile oratorului recomandate de Cato cel Bătrân.

meșteșug dex

Intrare: meșteșug
meșteșug substantiv neutru