matuf definitie

9 definiții pentru matuf

MATÚF, -Ă, matufi, -e, s. m., adj. (Înv. și fam.) 1. S. m. Om bătrân și ramolit; babalâc. ♦ Om ursuz, posomorât. 2. Adj. Neglijent în ținută; murdar. – Din tc. mâtuh.
MATÚF, -Ă, matufi, -e, s. m., adj. (Înv. și fam.) 1. S. m. Om bătrân și ramolit; babalâc. ♦ Om ursuz, posomorât. 2. Adj. Neglijent în ținută; murdar. – Din tc. mâtuh.
MATÚF, matufi, s. m. (Învechit) Bătrîn, babalîc. Pe drum s-a prefăcut în chip de om, nici matuf, dar nici prea țîngău. CARAGIALE, O. III 29. Vezi zăcînd cîte un matuf gîrbov. ALECSANDRI, la TDRG. ♦ Om posomorit, ursuz. Era un matuf răposatul... să fugi în lume. ALECSANDRI, T. 175.
matúf (înv.) adj. m., s. m., pl. matúfi; adj. f. matúfă, pl. matúfe
matúf s. m., adj. m., pl. matúfi; f. sg. matúfă, pl. matúfe
MATÚF s. v. babalâc, baccea, căzătură, hodorog, ramolit.
matúf (matúfi), s. m. – Hodorog, ghiuj. Tc. matuf, din arab. ma’tuf (Șeineanu, II, 252; Loebel 62; Lokotsch 1447). – Der. matufi (var. matofi, matosi), vb. refl. (a se ramoli; a se moleși), a cărui ultimă var., derivată în mod echivoc de Gáldi 208 din ngr. ματώνω „a însîngera”, se confundă cu matosi „a îmbăta” der. din matol.
matúf adj. m. (turc, matuf, [d. ar. ma’tuh]. Care vorbește prostește, bătrîn copilăros). Rar azĭ. Babalîc, baccea, hodorog, ramolit: nicĭ matuf, dar nicĭ prea țingăŭ, ci om tocmaĭ în puterea vîrsteĭ (Car. VR. 1909, 11, 210). Est. Posac, morocănos. V. izmenit.
matuf s. v. BABALÎC. BACCEA. CĂZĂTURĂ. HODOROG. RAMOLIT.

matuf dex

Intrare: matuf (adj.)
matuf adjectiv
Intrare: matuf (s.m.)
matuf substantiv masculin