MATRACÚCĂ, matracuci, s. f. (Pop.) Femeie urâtă și prost îmbrăcată; femeie proastă, bleagă; femeie rea și vulgară; femeie stricată. – Cf. ngr. matrakúka „mandragoră”.

MATRACÚCĂ, matracuci, s. f. (Pop. și fam.) Femeie urâtă și prost îmbrăcată; femeie proastă, bleagă; femeie rea și vulgară; femeie stricată. – Cf. ngr. matrakúka „mandragoră”.

MATRACÚCĂ, matracuce, s. f. (Popular) Femeie cu un fizic neplăcut sau cu purtări imorale.

matracúcă (pop.) (ma-tra-) s. f., g.-d. art. matracúcii; pl. matracúci

matracúcă s. f. (sil. -tra-), g.-d. art. matracúcii; pl. matracúci

matracúcă (matracúci), s. f. – Femeie șleampătă, femeie stricată. Tc. matrakuka „penis”, din matrak „ciomag” (M. L. Wagner, BF, X, 14); cf. ngr. μαντραϰοῦϰα „spirit rău” (după Bogrea, Dacor., I, 263; Tagliavini, Arch. Rom., XII, 256 și Gáldi 208, rom. provine din ngr.).

MATRACÚCĂ ~ci f. pop. Femeie vulgară, cu înfățișare neplăcută și purtări nedemne. /<ngr. matrakúka

matracucă f. 1. pop. mitropolit; 2. fam. femeie neroadă; sta stârcit într’un colț, ca și când ar fi fost matracuca, sora Doamnei ISP. [Pare a fi o fuziune din mătrăgună și cucă, planta purtând în botanica populară numele de Doamna mare și împărăteasa buruienilor].

matracúcă f., pl. ĭ (cp. cu turc. matrak, bîtă). Femeĭe ridiculă: doŭă matracucĭ bătrîne și urîte (VR. 1911, 8, 168).

matracucă, matracuci s. f. (pop.) 1. femeie urâtă și prost îmbrăcată. 2. femeie proastă. 3. femeie rea și vulgară. 4. femeie stricată.