matematică definitie

31 definiții pentru matematică

MATEMÁTIC1, matematici, s. m. (Înv.) Matematician. – Din it. matematico, germ. Mathematikus.
MATEMÁTIC2, -Ă, matematici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Știință care se ocupă cu studiul mărimilor, al relațiilor cantitative și al formelor spațiale (cu ajutorul raționamentului deductiv). 2. Adj. Care se referă la matematică, care ține de matematică, bazat pe principiile matematicii; de matematică, matematicesc. ♦ Fig. (Adverbial) Precis, riguros, exact. – Din fr. mathématique, lat. mathematica.
MATEMÁTIC1, matematici, s. m. (Înv.) Matematician. – Din it. matematico, germ. Mathematikus.
MATEMÁTIC2, -Ă, matematici, -ce, adj. Care se referă la matematică, care ține de matematică, bazat pe principiile matematicii; de matematică, matematicesc. ♦ Fig. (Adverbial) Precis, riguros, exact. – Din fr. mathématique, it. matematico.
MATEMÁTICĂ, matematici, s. f. Știință care se ocupă cu studiul mărimilor, al relațiilor cantitative și al formelor spațiale (cu ajutorul raționamentului deductiv). – Din lat. mathematica, fr. mathématique, it. matematica.
MATEMÁTIC, -Ă, matematici, -e, adj. Care se referă la matematică, de matematică, bazat pe principiile matematicii. Analiză matematică. ▭ Dionis făcea c-un. creion un calcul matematic. EMINESCU, N. 35. ♦ Fig. Precis, riguros, exact.
MATEMATÍCĂ, matematici, s. f. Știința care se ocupă cu studiul mărimilor, al relațiilor cantitative și al formelor spațiale. Fusese chemat de domnul Moldovei ca dascăl de matematică și filozofie la Academia din Socola. EMINESCU, N. 52. Eu l-am autorizat ca să ia un repetitor de matematică. GHICA, A. 512.
matemátic1 adj. m., pl. matemátici; f. matemátică, pl. matemátice
matemátic2 (matematician) (înv.) s. m., pl. matemátici
matemátică (știință) s. f., g.-d. art. matemáticii; pl. matemátici
matemátic adj. m., pl. matemátici; f. sg. matemátică, pl. matemátice
matemátic (matematician) s. m., pl. matemátici
matemátică (știința) s. f., g.-d. art. matemáticii; pl. matemátici
MATEMÁTIC adj. (înv.) matematicesc. (Operație ~.)
MATEMÁTIC adv. v. exact, fix, precis, punct.
MATEMÁTIC s. v. astrolog, matematician.
MATEMÁTIC, -Ă adj. Referitor la matematică, bazat pe matematică. ♦ adv. Exact, precis, riguros. [Cf. fr. mathématique, it. matematico, germ. mathematisch < lat. mathematicus].
MATEMÁTICĂ s.f. Știință care studiază mărimile, relațiile cantitative și formele spațiale. [Cf. lat. mathematica, it. matematica, fr. mathématique].
MATEMÁTIC, -Ă I. adj. referitor la matematică, bazat pe principiile matematicii. ◊ (adv.) exact, precis, riguros. II. s. f. știință care studiază mărimile, relațiile cantitative și formele spațiale cu ajutorul raționamentului deductiv, entitățile de natură abstractă, precum și relațiile dintre acestea. (< fr. mathématique, lat. mathematicus, gr. mathematikos, /II/ lat. mathematica, it. matematica)
MATEMÁTIC1 ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de matematică; bazat pe principiile matematicii. 2) Care vădește o exactitate riguroasă. Precizie ~că. /<fr. mathématique, it. matematico
MATEMÁTIC2 adv. Cu mare precizie. /<fr. mathématique, it. matematico
MATEMÁTICĂ ~ci f. Știință care studiază mărimile, relațiile cantitative și formele spațiale, ce pot fi calculate și măsurate. [G.-D. matematicii] /<lat. mathematica, fr. mathématique, it. matematica
matematic a. 1. relativ la matematice; 2. fig. riguros, exact. ║ m. cel ce știe sau profesează matematicile.
matematìce f. pl. știintă ce are de obiect mărimile măsurabile. Numele de matematice a fost în special rezervat aritmeticei (număr), geometriei (întindere) si mecanicei (forță), cari,, din cauza preciziunii lor, sunt considerate ca științe prin excelență.
*matemátic, -ă adj. (vgr. mathematikós, d. máthema, știință, mantháno, învăț). Relativ la matematică: științe matematice. Fig. Perfect riguros, exact, precis: preciziune matematică. S. m. și f. Persoană care știe matematica. S. f. Știința care se ocupă de proprietățile mărimiĭ întru cît poate fi calculată saŭ măsurată (aritmetica, algebra, geometria, trigonometria ș. a.): a studia matematica saŭ matematicile (după cum subînțelegĭ știința saŭ științele). Matematica pură, matematica abstractă (algebra, geometria). Matematica mixtă saŭ aplicată, care consideră proprietățile mărimiĭ în oarecare corpurĭ saŭ subĭecte (astronomia, mecanica). Fizica matematică, aceĭa în care legile fizice-s traduse pin ecŭațiunĭ. Adv. În mod matematic, absolut precis: a calcula matematic.
MATEMATIC adj. (înv.) matematicesc. (Operație ~.)
matematic adv. v. EXACT. FIX. PRECIS. PUNCT.
matematic s. v. ASTROLOG. MATEMATICIAN.
GAZETA MATEMATICĂ, revistă lunară de specialitate, care apare la București începând cu 15 sept. 1895, din inițiativa unui colectiv de ingineri condus de I.M. Ionescu.
MATEMÁTICĂ (< fr., lat., it.) s. f. Știință care studiază, cu ajutorul raționamentului deductiv, proprietățile entităților de natură abstractă (ex. numere, puncte, mulțimi etc.), precum și relațiile dintre acestea. Noțiunile cu care operează matematica sunt obținute prin abstractizarea proprietăților calitative specifice ale obiectelor și fenomenelor din lumea înconjurătoare, nedepinzând deci de conținutul concret al acestora. Definirea noțiunilor și a relațiilor dintre ele se face cu precizie maximă, iar concluziile și rezultatele la care se ajunge sunt valabile numai dacă au fost riguros demonstrate. V. algrebră, analiză, geometrie.
MATEMÁTIC, -Ă adj. (cf. fr. mathématique, it. matematico, lat. mathematicus): în sintagma lingvistică matematică (v.).

matematică dex

Intrare: matematic (adj.)
matematic adjectiv
Intrare: matematică
matematică substantiv feminin