MASCULÍN, -Ă, masculini, -e, adj. 1. De sex bărbătesc; p. ext. care este propriu masculului (1), bărbatului; bărbătesc. ♦ Alcătuit din bărbați, de bărbați. ♦ Gen masculin (și substantivat, n.) = gen gramatical care cuprinde numele de ființe de sex bărbătesc, precum și nume de lucruri care, prin tradiție sau prin analogie cu cele dintâi, sunt socotite de același sex. ♦ (Gram.) Care aparține genului masculin. Adjective masculine. ♦ (Bot.) Mascul (2). 2. (Despre rime; p. ext. despre versuri) Care rimează pe ultima silabă accentuată. – Din lat. masculinus, fr. masculin.

MASCULÍN, -Ă, masculini, -e, adj. 1. De sex bărbătesc; p. ext. care este propriu masculului (1), bărbatului; bărbătesc. ♦ Alcătuit din bărbați, de bărbați. ♦ Gen masculin (și substantivat, n.) = gen gramatical care cuprinde numele de ființe de sex bărbătesc, precum și nume de lucruri care, prin tradiție sau prin analogie cu cele dintâi, sunt socotite de același sex. ♦ (Gram.) Care aparține genului masculin. Adjective masculine. ♦ (Bot.) Mascul (2). 2. (Despre rime; p. ext. despre versuri) Care rimează pe ultima silabă accentuată. – Din lat. masculinus, fr. masculin.

MASCULÍN, -Ă, masculini, -e, adj. Propriu masculului, bărbatului; bărbătesc. ◊ (Gram.) Gen masculin = formă pe care o ia substantivul denumind o ființă bărbătească sau un lucru considerat de sex bărbătesc; prin analogie cu substantivul, prezintă diferențe după gen și pronumele, articolul, adjectivul (participiul) și numeralul. Sînt de genul masculin substantivele nume de ființe de sex bărbătesc, precum și nume de lucruri care prin tradiție și prin analogie cu cele dintîi sînt socotite tot ca masculine. GRAM. ROM. I 126.

masculín1 adj. m., pl. masculíni; f. masculínă, pl. masculíne

*masculín2 s. n.

masculín adj. m., pl. masculíni; f. sg. masculínă, pl. masculíne

MASCULÍN adj. 1. v. bărbătesc. 2. bărbătesc, mascul. (Flori ~.)

Masculin ≠ feminin

MASCULÍN, -Ă adj. 1. De mascul; bărbătesc. ◊ Gen masculin = formă pe care o ia un cuvânt (substantiv, pronume etc.) pentru a denumi o ființă sau un lucru considerat de sex bărbătesc sau care este în legătură cu un astfel de nume. 2. (Despre rime) Care rimează pe ultima silabă accentuată. [Cf. fr. masculin, lat. masculinus].

MASCULÍN, -Ă adj. 1. de mascul; propriu bărbatului, bărbătesc. ♦ gen ~ (și s. n.) = gen gramatical care cuprinde nume de ființe sau de lucruri de sex bărbătesc. 2. (despre rime) cu accent pe ultima silabă. (< fr. masculin, lat. masculinus)

MASCULÍN ~ă (~i, ~e) 1) Care ține de mascul; propriu masculului. * Gen ~ gen gramatical care cuprinde ființele de gen bărbătesc și numele de obiecte considerate prin tradiție ca făcând parte din această categorie. 2) (despre substantive, adjective etc.) Care ține de genul bărbătesc; propriu genului bărbătesc. 3) (despre rime, versuri) Care are accent pe ultima silabă. /<lat. masculinus, fr. masculin

masculin a. 1. ce ține de bărbați: sex masculin; 2. Gram. bărbătesc sau considerat ca atare: gen masculin.

*masculín, -ă adj. (lat. masculinus, d. másculus, mascul, masculin, dim. d. mas, maris. V. mascur). Bărbătesc. Gram. Cuvânt de genu masculin, care are o formă considerată ca bărbătească, ca stîlp față de coloană (f.) orĭ pod (n.). V. viril.

MASCULIN adj. 1. bărbătesc, viril. (Caractere ~.) 2. bărbătesc, mascul. (Flori ~.)

MASCULÍN, -Ă adj. (cf. fr. masculin, lat. masculinus): în sintagma gen masculin (v.).