Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

19 defini╚Ťii pentru marmor─â

MARMOR├ü, marmorez, vb. I. Tranz. A da aspect de marmur─â h├órtiei, lemnului etc. prin anumite procedee tehnice. ÔÇô Din marmor─â (dup─â fr. marbre).
MÁRMORĂ s. f. v. marmură.
M├üRMUR─é, (2) marmure, s. f. 1. Roc─â calcaroas─â cristalin─â, de diverse culori, care se poate ciopli ╚Öi lustrui, folosit─â la lucr─âri de sculptur─â ╚Öi arhitectur─â. ÔŚŐ Expr. A fi marmur─â sau a fi rece ca o marmur─â (sau ca marmura) = a fi insensibil, a r─âm├óne indiferent fa╚Ť─â de orice. 2. Bloc sau bucat─â de marmur─â (1) cioplit─â ╚Öi lustruit─â; sculptur─â, statuie de marmur─â. [Pl. ╚Öi: (2) marmuri. ÔÇô Var.: m├írmor─â s. f., (├«nv.) m├írmor s. n.] ÔÇô Lat. marmor, -oris.
MARMOR├ü, marmorez, vb. I. Tranz. A da aspect de marmur─â h├órtiei, lemnului etc. prin anumite procedee tehnice. ÔÇô Din marmor─â (dup─â fr. marbre).
MÁRMORĂ s. f. v. marmură.
MARMORÁ, marmorez, vb. I. Tranz. A da aspect de marmură, colorînd materialul prin anumite procedee.
MÁRMORĂ s. f. v. marmură.
marmorá (a ~) vb., ind. prez. 3 marmoreáză
marmor├í vb., ind. prez. 1 sg. marmor├ęz, 3 sg. ╚Öi pl. marmore├íz─â
MARMORÁ vb. I. tr. A colora dând aspect de marmură (unui material). [< germ. marmorieren].
MÁRMORĂ s.f. v. marmură.
MARMORÁ vb. tr. a da aspect de marmură (unui material. (< germ. marmorieren)
A MARMOR├ü ~├ęz tranz. (materiale) A face s─â capete aspect de marmur─â; a face s─â fie ca de marmur─â. ~ piatra de construc╚Ťie. /Din marmur─â
marmorá v. a da hârtiei colori variate.
m├írmur─â ╚Öi (lit.) -or─â f., pl. ─ş (lat. marmor, d. vgr. m├írmaros; it. marmo, pv. marme, fr. marbre, sp. m├írmol, pg. marmore). Un fel de peatr─â v─âroas─â foarte dur─â (├«n general alb─â) care se poate c─şopli ╚Öi netezi ╚Öi din care se fac statue ╚Ö. a. Statu─â sa┼ş alt obiect de marmur─â. A r─âm├«nea de marmur─â, a r─âm├«nea ├«nm─ârmurit, ├«mpetrit, ├«nlemnit. ÔÇô ├Än L. V. marmure (art. m├írmurea). ╚śi m.: st├«lpi─ş ╚Öi m├írmuri─ş (Dos.).
m├írmor─â, marmore, s.f. ÔÇô (pop.) Roc─â cristalin─â colorat─â; marmur─â. ├Än Maramure╚Ö, se exploata marmur─â la Dragomire╚Öti, Botiza ╚Öi Valea Porcului (Demeter, Marin, 1935: 83). ÔÇô Var. a lui marmur─â (< lat. marmor, -oris, cf. it. marmo, port. marmore, DER, DEX, MDA).
m├írmor─â, s.f. ÔÇô (pop.) Roc─â cristalin─â colorat─â; marmur─â. ├Än Maramure╚Ö se exploata marmur─â la Dragomire╚Öti, Botiza ╚Öi Valea Porcului (Demeter, Marin, 1935, 83). ÔÇô Lat. marmor, cf. it. marmo, sm├írmol, port. marmore (DER).
LA MÁRMORA-FERRÉRO, Alfonso, marchiz di (1804-1878), general și om politic italian. Ca ministru de Război (1848-1859), a reorganizat armata piemonteză. În Războiul Sardo-Austriac (1848-1849) s-a afirmat în bătăliile de la Pastrengo (3 apr. 1848), Borghetto și Peschiera (mai 1848). Comandant al armatei Piemontului (1855-1856) în Războiul Crimeii. Prim-min. al Regatului Sardiniei (1859-1860) și al Italiei (1864-1866). Comandant șef al armatei în Războiul Prusiano-Italo-Austriac, a fost înfrânt la Custozza (24 iun. 1866).
MARMUR─é (MARMOR─é) (lat. marmor, -oris) s. f. 1. Roc─â metamorfic─â complet cristalizat─â, alc─âtuit─â ├«n cea mai mare parte din calcit sau dolomit, alb─â sau colorat─â, datorit─â impurit─â╚Ťilor ├«n roz, cenu╚Öiu, verde, negru etc. Se utilizeaz─â ca material de construc╚Ťie ├«n sculptur─â, la fabricarea diverselor obiecte decorative etc. 2. Bucat─â de marmur─â (1) prelucrat─â (ex. statuie, element de arhitectur─â etc.).

Marmor─â dex online | sinonim

Marmor─â definitie

Intrare: marmor─â (pl. -re)
marmor─â pl. -re
Intrare: marmor─â (pl. -ri)
marmor─â pl. -ri
Intrare: marmora
marmora verb grupa I conjugarea a II-a