MARȚ1 s. n. (În expr.) A face (pe cineva) sau a fi (ori a rămâne) marț = a) a bate (pe cineva) sau a fi bătut categoric la jocul de table, de cărți sau la altă întrecere; b) a întrece sau a fi întrecut, a depăși sau a fi depășit categoric; c) a face sau a fi pus în situația să nu mai poată obiecta sau spune nimic. [Var.: (pop.) marți s. n.] – Din tc. mars.

MARȚI1, (1) marți, s. f., (2) adv. 1. S. f. Ziua a doua a săptămânii, care urmează după luni. ♦ (Adverbial) În cursul zilei de marți1 (1); în ziua de marți1 imediat precedentă sau următoare; într-o zi de marți1; (în forma marțea) în fiecare marți1 (1). – Lat. martis [dies].

MARȚI2 s. n. v. marț1.

MARȚ1 s. n. invar. (În expr.) A face (pe cineva) sau a fi (ori a rămâne) marț = a) a bate (pe cineva) sau a fi bătut categoric la jocul de table, de cărți sau la altă întrecere; b) a întrece sau a fi întrecut, a depăși sau a fi depășit categoric; c) a face sau a fi pus în situația să nu mai poată obiecta sau spune nimic. [Var.: (pop.) marți s. n.] – Din tc. mars.

MARȚI1, (1) marți, s. f., (2) adv. 1. S. f. Ziua a doua a săptămânii, care urmează după luni. 2. Adv. În cursul zilei de marți1 (1); în ziua de marți1. ♦ (În forma marțea) În fiecare marți1 (1). – Lat. martis [dies].

MARȚI2 s. n. v. marț1.

MARȚ s. m. invar. (Și în forma marți, numai în expr.) A face sau a fi (a rămîne) marț = a) (la jocul de table) a bate (sau a fi bătut), a repurta o victorie (sau a suferi o înfrîngere) dublă într-un singur joc; b) (fig., familiar) a învinge (sau a fi învins), a depăși (sau a fi depășit) într-o anumită împrejurare. Nu e decît un an... de cînd a auzit-o el făcînd marți pe m-me Krauss de la Opera din Paris. DELAVRANCEA, S. 143. Buciume, cimpoaie și alte multe... cîntau într-o unire, de rămîneau marți cei mai buni muzicanți. ISPIRESCU, L. 237. Pot face marț pe un profesor de universitate. CARAGIALE, O. III 169. Variantă: marți s. m.

MARȚI1 s. f. Ziua a doua a săptămînii, care urmează după luni. Marți e zi de sărbătoare, ȘEZ. I 13. Azi e luni și mîni e marți, Pleacă Costea la Galați. ALECSANDRI, P. P. 54. ♦ (Adverbial) a) într-o zi de marți. Marți am fost la teatru. b) (Mai ales în forma articulată) în fiecare marți. Veneau din satele vecine la tîrgurile săptă- mînale, marțea și vinerea, cînd mahalaua era înecată de precupeți, CAMIL PETRESCU, O. II 63. Lunea, marțea n-am lucrat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 425.

MARȚI2 s. m. v. marț.

marț1 (la jocul de table) s. n.

*márțea adv.

marți s. f., art. márțea; pl. marți, art. márțile

marț (la jocul de table) s. n.

marți s. f., art. márțea; pl. marți, art. márțile

marț s. m. – La anumite jocuri, a lăsa pe cineva „falit”. – Var. (înv.) marți. It. marcio, marzo, prin intermediul tc. mars (T. Papahagi, GS, VII, 296; cf. Tiktin).

márți s. f. – A doua zi a săptămînii. – Mr. marți, megl. marț. Lat. Martis (dies), cf. it. martedì (calabr. marti), prov. dimartz, fr. mardi, cat. dimars, sp. martes, alb. martë (Diez, I, 265; Pușcariu 1035; Candrea-Dens., 1055; REW 5382; Philippide, II, 647). Cf. marț. – Der. Mărțica (var. Marțuica), s. f. (nume de vacă născută într-o marți); Marțolea, s. f. (nume de vacă; fantomă care se arată în noaptea de marți spre miercuri, cu ultimul sens poate prin încrucișare cu mîrțină, mîrțoagă, marțafoi (de la marți, după Candrea-Dens., 1055 și Tiktin; din sb. maculja, „vacă roșcată”, după Pascu, Suf., 272 și Pascu, Beiträge, 17). Marțolea a fost considerat și ca der. din martie, cf. expresia Marțolea cu fasolea, care echivalează lui ca martie’n post „la fix, nemișcat”.

MÁRȚEA adv. În fiecare zi de marți. /<lat. martis

MARȚI f. A doua zi a săptămânii. /<lat. martis

marț a. termen de joc, în locuțiunea a face marț: 1. a bate cu desăvârșire (în jocul de table); 2. fig. a covârși, a da de rușine pe cineva, [it. MARCIO, dial MARZO].

Marți f. a treia zi a săptămânii. [Lat. MARTIS (DIES)].

2) marț n. (turc. mars, cîștig duplu la table, d. it. marcio [lat. márcidus. V. mîrced], putred, potopit; perderia marcia, a fi marț la joc). Fam. A face marț pe cineva, a-l pune’n cofă, a-l învinge de tot. V. mat 1.

marțĭ f. (lat. Martis, a luĭ Marte [adică dies, zi]; it. martedi, pv. dimartz, fr. mardi, cat. dimars, sp. martes). A doŭa zi a săptămîniĭ. – P. Marțĭ și Marțea, V. lunĭ.

MARȚ (< tc.) subst. A face (sau a fi, a rămâne) ~ = a câștiga (sau a pierde) la unele jocuri, în special la table, în condițiile în care se punctează dublu; fig. a învinge (sau a fi învins), a fi pus în situația de a nu mai putea replica.

marți, marți și marțe s. f. Ziua a doua a săptămânii. ♦ (Bis.) Zi închinată, în cadrul săptămânii liturgice, amintirii celor mai vechi sfinți din calendarul creștin în ordine cronologică, adică prorocilor în general și lui Ioan Botezătorul în special, el fiind considerat ultimul și cel mai mare dintre prorocii Vechiului Testament. ◊ (Pop., în sintagme care denumesc diferite sărbători legate de superstiții) Marțea vaselor sau a viermilor, de trăsnet) = ziua de marți din prima săptămână a postului Paștilor. ◊ Marțea încuiată = ziua de marți din a doua săptămână a postului Paștilor. ◊ Marțea ciorilor = marțea din săptămâna brânzei. ◊ Marțea morților (sau a rusitorilor) = sărbătoare care cade în marțea din a doua săptămână după duminica mare; rusitori. – Din lat. martis (dies).

a face (pe cineva) marț expr. 1. a învinge (pe cineva) la jocul de table, fără ca adversarul să aibă vreo piesă scoasă la terminarea jocului. 2. a surclasa / a învinge (pe cineva) fără drept de apel; a dovedi o superioritate covârșitoare asupra unui rival.

nu contează, Jean boxează, marți și joi se antrenează, nu lovește, dar primește expr. nu-i nimic, n-are importanță.