MANCIURIÁN, -Ă, manciurieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Manciuria. 2. Adj. Care aparține Manciuriei sau manciurienilor (1), privitor la Manciuria ori la manciurieni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă din familia altaică, vorbită în nordul Chinei. [Pr.: -ri-an] – Manciuria (n. pr.) + suf. -ean.

MANCIURIÁN, -Ă, manciurieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Manciuriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Manciuriei sau populației ei, privitor la Manciuria sau la populația ei, originar din Manciuria. [Pr.: -ri-an] – Manciuria (n. pr.) + suf. -ean.

MANCIURIÁN1, -Ă, manciurieni, -e, adj. Care aparține Manciuriei, din Manciuria. – Pronunțat: -ciu-ri-an.

MANCIURIÁN2, -Ă, manciurieni, -e, s. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Manciuriei sau este originară din Manciuria. – Pronunțat: -ciu-ri-an.

manciurián (-ciu-ri-an) adj. m., s. m., pl. manciuriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. manciuriánă, pl. manciuriéne

manciurián s. m., adj. m. (sil. -ciu-ri-an), pl. manciuriéni (sil. -ri-eni); f. sg. manciuriánă, g.-d. art. manciuriénei, pl. manciuriéne

MANCIURIÁN, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) din Manciuria. ◊ (s. f.) limbă tunguză vorbită de manciurieni. (< Manciuria + -ian)

MANCIURIÁN, -Ă adj. (< n. pr. Manciuria) s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La m. pl.) Populație care trăiește în NE Chinei (Dunbei). ♦ Persoană care aparține acestei populații. 2. Adj. Care aparține Manciuriei sau manciurienilor (1), privitor la Manciuria sau la manciurieni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă din familia altaică, ramura tungușă, pe cale de dispariție. Mai are c. 200.000 vorbitori în China.