MÁNCĂ, mance, s. f. (Reg.) Doică. – Din ucr. mamka.

MÁNCĂ, mance, s. f. (Reg.) Doică. – Din ucr. mamka.

MÁNCĂ, mance, s. f. (Mold., Bucov.) Doică. Mancă, guvernantă m-aș îngriji s-aleg. NEGRUZZI, S. II 265.

máncă (reg.) s. f., g.-d. art. máncei; pl. mánce

máncă (doică) s. f., g.-d. art. máncei; pl. mánce

MÁNCĂ s. v. dădacă, doică.

máncă (-ci), s. f. – Doică. Sl. (sb., cr., ceh., pol., rus.) mamka „mămică” (Cihac, II, 185; Conev 59; Tiktin). – Der. măncie, s. f. (serviciu de doică).

mancă t. Mold. și Tr. doică. [Vechiu-rom. mamcă = rus. MAMKA, lit. mămiță].

máncă f., pl. e (rut. rus. mámka, mancă, d. máma, mamă). Est. Doĭcă, femeĭe care, în schimbu banilor, alăptează alt copil.

mancă s. v. DĂDACĂ. DOICĂ.

MANCĂ subst. mold. „doică”, și MANCAȘ. 1. Mancă f., mold. (Sd XI 87). 2. Mancu b. (Hur); – (Diac (16 B VI 189); – mold. (17 A II 233) 2. Mancaș, fam., mold. (Șez); Mancăși, Ion (Sd XXII 333); Măncaș (Sd XVI). 3. + -oi: Mîncoi s.