maimuță definitie

18 definiții pentru maimuță

MAIMÚȚĂ, maimuțe, s. f. 1. Nume generic dat animalelor tropicale cu conformația exterioară foarte asemănătoare cu a omului, inteligente și sociabile, cu un spirit de imitație foarte dezvoltat. 2. (Fam.) Epitet depreciativ pentru o persoană foarte urâtă sau care obișnuiește să imite pe alții. – Cf. ngr. maimú, tc. maymun.
MAIMÚȚĂ, maimuțe, s. f. 1. Nume generic dat animalelor tropicale cu conformația exterioară foarte asemănătoare cu a omului, inteligente și sociabile, cu un spirit de imitație foarte dezvoltat. 2. (Fam.) Epitet depreciativ pentru o persoană foarte urâtă sau care obișnuiește să imite pe alții. – Cf. ngr. maimú, tc. maymun.
MAIMÚȚĂ, maimuțe, s. f. Mamifer din ordinul primatelor, cu structura corpului asemănătoare cu cea a omului, posedînd un deosebit spirit de imitație; trăiește mai ales prin pădurile tropicale și ecuatoriale. Maimuța, agățată c-o labă de balustradă, făcea acrobații. BART, E. 85. – Variantă: (Mold.) momíță (ALECSANDRI, T. I 116, CONACHI, P. 276) s. f.
maimúță s. f., g.-d. art. maimúței; pl. maimúțe
maimúță s. f., g.-d. art. maimúței; pl. maimúțe
MAIMÚȚĂ s. (ZOOL.) (înv. și reg.) moimă, (Ban. și Transilv.) maimucă, (înv.) simie. (Gorila este o ~.)
MAIMÚȚĂ s. v. cocotă, curvă, femeie de stradă, momâie, prostituată, sperietoare, târfă.
maimúță (maimúțe), s. f.1. Animal tropical. – 2. Persoană care gesticulează ca o maimuță. – 3. Femeie ușoară. – Var. (Mold.) momiță, (înv.) moimiță, moniță, (Banat) măimuc, (Trans.) măimucă, măimuță, (înv.) maimun, moimă. Mr. maimun, megl. măimun. Tc. (arab.) maimun (Miklosich, Türk. Elem., II, 122; Eguilaz 442; Șeineanu, II, 243; Berneker, II, 6; Lokotsch 1365), cf. ngr. μαϊμοῦ, bg. maimuna, sb. maimun, it. mammone, v. fr., prov. maimon, sp., port. mono. Cuvîntul adoptat definitiv în limba literară, după multă șovăire, este maimuță, care pare der. din ngr. Atestat din sec. XVII. Sensul 3, probabil prin confuzie cu magmuză. Der. maimuți, vb. (a imita); maimuțări, vb. (a imita); maimuțărie (var. maimuțăreală), s. f. (imitație ridicolă, contrafacere, simulacru); momiți (var. monițări), vb. (Mold., a imita); măimui, (înv., a imita); momițărie (var. monițărie), s. f. (Mold., imitație); maimuțăresc, adj. (ca de maimuță).
MAIMÚȚĂ ~e f. 1) Mamifer superior din ordinul primatelor, cu configurația corpului asemănătoare cu cea a omului, care trăiește în Asia, Africa și America de Sud. 2) fig. depr. Persoană care obișnuiește să imite pe alții. 3) depr. Om urât. [G.-D. maimuței] /<ngr. maimú, turc. maymun
maimuță f. 1. animal cuadruman, foarte mlădios si sprinten, care seamănă mult cu omul (Simia); 2. om foarte urît; 3. fig. cel ce imitează gesturile, faptele sau apucăturile cuiva. [Macedo-român maimun = turc. MAYMUN: maimuță e un diminutiv propriu Munteniei: v. momită].
maĭmúță f., pl. e (ngr. maĭmú, d. turc. [d. pers.] maĭmun; alb. maĭmún, sîrb. mojmun, mojmunica, cr. muna, munica, bg. maĭmuna, ung. majom; it. mammóne, și monna, pv. vfr. maimon, sp. pg. mono, fem. -na). Vest. Un mamifer care seamănă cu omu (dar mult maĭ urît), acoperit de păr peste tot (afară de față), ca: orangutanu, gorila, cimpanzu, gibonu, macacu,magotu, uistiti ș. a. Fig. Imitator ridicul. Om foarte urît (V. coșcodan). – În est momiță și (maĭ des) moníță, vechĭ móĭmă și moĭmiță. În Trans. măĭmúță și -úcă (pl. ĭ), în Ban. și -úc (masc.). – Maĭmuțele pot apuca și cu mînile, și cu picĭoarele și-s foarte îndemănatice; sistema lor dentară e aproape completă. Afară de unele maĭmuțe marĭ, nu-șĭ fac culcușurĭ. Există foarte multe speciĭ de la talia cea maĭ mică pînă la înălțimea omuluĭ. În ainte locuĭaŭ și pin Eŭropa, unde azĭ nu se maĭ află de cît la Gibraltar. Încolo, locuĭesc pin țările tropicale. Aŭ de ordinar un puĭ, rar doĭ, pe care-ĭ ĭubesc foarte mult. Cu toate că-s inteligente și sociabile, îs foarte leneșe.
maimuță s. v. COCOTĂ. CURVĂ. FEMEIE DE STRADĂ. MOMÎIE. PROSTITUATĂ. SPERIETOARE. TÎRFĂ.
MAIMUȚĂ s. (ZOOL.) (înv. și reg.) moimă, (Ban. și Transilv.) maimucă, (înv.) simie. (Gorila este o ~.)
om-maimúță s. m. ◊ „Un om-maimuță în Spania zilelor noastre? Locuitorii satului Villen din regiunea Alicante au prins, la poalele munților Sierra del Aguila, o creatură dotată cu o putere musculară deosebită, înalt de 1,25 m. Nu vorbește, se hrănește cu ierburi și rădăcini de plante și doarme în pomi.” R.l. 11 IV 72 p. 6. ◊ „Graficianul B.H. a fost calificat de o revistă franceză ca «al doilea tată al lui Tarzan». H. este cunoscut pentru pasiunea cu care s-a dedicat ani de zile ilustrării aventurilor trăite de omul-maimuță.R.l. 4 VI 74 p. 6 (din om + maimuță)
MAIMÚȚĂ (< ngr., tc.) s. f. 1. Subordin de mamifere din ordinul simienilor, cu corpul lung de la 15 cm până la 2 m, cu labele membrelor anterioare și posterioare prehensile, terminate cu unghii, cu capacitate craniană de cel mult 800 cm3 și cu fața fără păr, expresivă, fruntea și barba teșite, ochii cu vedere binoculară; inteligente și sociabile, în general vegetariene (ex. gorila, urangutanul, cimpanzeul). Duc o viață în colectivitate, mai ales arboricolă și diurnă, având un sistem ierarhic de subordonare; folosesc diverse mijloace de comunicare (sunete, mimică, gesturi). Trăiesc în Asia, Africa și America de Sud, fiind cunoscute peste 150 de specii. 2. Fig. Om care împrumută gesturile, atitudinile altora.
coadă de maimuță expr. (glum.) simbolul utilizat în codificarea adreselor de email.[1]
maimuță, maimuțe s. f. 1. (peior.) persoană foarte urâtă. 2. persoană care obișnuiește să-i imite pe ceilalți. 3. prostituată. 4. (intl.) servietă / geantă / valiză ca obiect al unui furt.
salt la maimuță! expr. (intl.) fură din bagajul acela!

maimuță dex

Intrare: maimuță
maimuță substantiv feminin