mai definitie

112 definiții pentru mai

cam mai av vz camai
MAI1 adv. I. 1. (Servește la formarea gradului comparativ) Mai bun. ◊ (În locuțiuni, întărind sensul unor cuvinte) Mai întâi (și-ntâi). Mai apoi. Mai înainte. 2. (Servește la formarea gradului superlativ relativ) Cel mai bun. ◊ (Înaintea unui substantiv) Te comporți ca cel mai copil dintre copii. ◊ (Precedat de „ce” în construcții exclamative, cu valoare de superlativ absolut) Ce mai drac frumos de fată! ◊ Expr. Mai rar = întâlnit extrem de rar. Așa om mai rar! II. (Atenuează ideea exprimată de cuvântul determinat) În parte, puțin, oarecum, într-o oarecare măsură, întrucâtva. Copii și mai cuminți, și mai obraznici. Ploaia mai încetase. III. (Exprimă ideea de aproximație) Aproape; aproximativ, cam. Mai îmi vine a crede. ♦ (Urmat de o propoziție subordonată introdusă prin conj. „că” sau „să”) Gata să..., cât pe-aci. Cetina mai că-i ajunge la pământ. ◊ Mai-mai = cât pe-aci, gata-gata. IV. (Înaintea unui verb) 1. (Arată că acțiunea verbului durează) Și acum, în continuare, încă. Mai vine la noi. ◊ Expr. Mai e vorbă! = desigur! neapărat! nu încape discuție! sigur! ♦ (În formule interogative, cu referire la o situație nouă) Ce mai faci? 2. (Arată repetarea acțiunii verbului) Din nou, încă o dată, iar. Poate să ne mai întâlnim. 3. (Exprimă nedumerire) Nu se știe ce s-a mai făcut. V. (Arată că, pe lângă lucrurile cunoscute, intervine un element nou) 1. (În enumerări) În afară de aceasta, în plus, pe deasupra. Avea casă, mai ceva bani. ◊ Expr. Ce mai atâta vorbă sau ce mai încoace-ncolo, se zice când vrem să punem capăt unei discuții. 2. (Corelativ) Când..., când; ba..., ba; parte..., parte. Mai una, mai alta. VI. (În propoziții și construcții exclamative, intensifică ideea din frază) Ce mai zgomot, ce mai freamăt! – Lat. magis.
MAI4 s. m. A cincea lună a anului, care urmează după aprilie; florar. – Lat. maius, sl. maĭ.
MAI2, maiuri, s. n. Nume dat diferitelor unelte sau părți de unelte în formă de ciocan (de lemn), care servesc la bătut, îndesat, nivelat etc. ♦ (Reg.) Bătător2. – Lat. malleus.
MAI3, maiuri, s. n. (Reg.) Ficat. – Din magh. máj.
interj. (Fam.) 1. Cuvânt de adresare către una sau mai multe persoane de sex masculin, mai rar feminin, care marchează între vorbitori un raport de la egal la egal sau de la superior la inferior; bă. 2. Cuvânt folosit pentru a exprima admirație; mirare, nedumerire; neîncredere; nemulțumire; ironie. [Var.: măi interj.] – Et. nec.
MĂI interj. v. mă.
MÂNEÁ, mấi, vb. II. Intranz. (Pop.) A petrece undeva noaptea, a rămâne, a poposi, a dormi undeva peste noapte. ♦ (Reg.) A poposi o vreme undeva; a se așeza, a sta. ◊ Expr. (Parcă) i-au mas șoarecii în pântece (sau în burtă), se spune despre un om care este mereu flămând, căruia îi este mereu foame, care mănâncă mult, cu lăcomie. [Prez. ind. și: mấn; part. mas] – Lat. manere.
MAI1 adv. I. 1. (Servește la formarea gradului comparativ) Mai bun. ◊ (În locuțiuni, întărind sensul unor cuvinte) Mai întâi (și-ntâi). Mai apoi. Mai înainte. 2. (Servește la formarea gradului superlativ relativ) Cel mai bun. ◊ (Înaintea unui substantiv) Te comporți ca cel mai copil dintre copii. ◊ (Precedat de „ce” în construcții exclamative, cu valoare de superlativ absolut) Ce mai drac frumos de fată! ◊ Expr. Mai rar = întâlnit extrem de rar. Așa om mai rar! II. (Atenuează ideea exprimată de cuvântul determinat) În parte, puțin, oarecum, într-o oarecare măsură, întrucâtva. Copii și mai cuminți, și mai obraznici. Ploaia mai încetase. III. (Exprimă ideea de aproximație) Aproape; aproximativ, cam. Mai îmi vine a crede. ♦ (Urmat de o propoziție subordonată introdusă prin conj. „că” sau „să”) Gata să..., cât pe-aci. Cetina mai că-i ajunge la pământ. ◊ Mai-mai = cât pe-aci, gata-gata. IV. (Înaintea unui verb) 1. (Arată că acțiunea verbului durează) Și acum, în continuare, încă. Mai vine la noi. ◊ Expr. Mai e vorbă! = desigur! neapărat! nu încape discuție! sigur! ♦ (În formule interogative, cu referire la o situație nouă) Ce mai faci? 2. (Arată repetarea acțiunii verbului) Din nou, încă o dată, iar. Poate să ne mai întâlnim. 3. (Exprimă nedumerire) Nu se știe ce s-a mai făcut. V. (Arată că, pe lângă lucrurile cunoscute, intervine un element nou) 1. (În enumerări) În afară de aceasta, în plus, pe deasupra. Avea casă, mai ceva bani. ◊ Expr. Ce mai atâta vorbă sau ce mai încoace-ncolo, se zice când vrem să punem capăt unei discuții. 2. (Corelativ) Când..., când; ba..., ba; parte..., parte. Mai una, mai alta. VI. (În propoziții și construcții exclamative, intensifică ideea din frază) Ce mai zgomot, ce mai freamăt! – Lat. magis.
MAI4 s. m. invar. A cincea lună a anului, care urmează după aprilie; florar. – Lat. maius, sl. maĭ.
MAI2, maiuri, s. n. Nume pentru diferite unelte sau părți de unelte în formă de ciocan (de lemn), care servesc la bătut, îndesat, nivelat etc. ♦ (Reg.) Bătător2. – Lat. malleus.
MAI3, maiuri, s. n. (Reg.) Ficat. – Din magh. máj.
interj. v. măi.
MĂI interj. (Fam.) 1. Cuvânt de adresare către una sau mai multe persoane de sex masculin, mai rar feminin, care marchează între vorbitori un raport de la egal la egal sau de la superior la inferior; bă. 2. Cuvânt folosit pentru a exprima admirație; mirare, nedumerire; neîncredere; nemulțumire; ironie. [Var.: interj.] – Et. nec.
MÂNEÁ, mân, vb. II. Intranz. (Pop.) A petrece undeva noaptea, a rămâne, a poposi, a dormi undeva peste noapte. ♦ (Reg.) A poposi o vreme undeva; a se așeza, a sta. ◊ Expr. (Parcă) i-au mas șoarecii în pântece (sau în burtă), se spune despre un om care este mereu flămând, căruia îi este mereu foame, care mănâncă mult, cu lăcomie. [Prez. ind. și: mâi; part. mas] – Lat. manere.
GÎNDÁC, gîndaci, s. m. Nume generic dat insectelor din ordinul coleopterelor. În mijlocul odăiei, apărie pe jos, gunoi și gîndaci fojgăind în toate părțile. CREANGĂ, A. 134. Flori cîntau în aer cu frunze îngreuiete de gîndaci ca pietre scumpe și murmurul lor împlea lumea de un cutremur voluptos. EMINESCU, N. 66. Printre luncile de roze și de flori mîndre dumbrave Zbor gîndaci ca pietre scumpe. id. O. IV 125. ◊ Compuse: gîndac-de-casă (-de-bucătărie sau negru) = șvab; gîndac-de-frasin = cantaridă; gîndac-de-mai = cărăbuș; gîndac-de-Colorado = insectă care produce stricăciuni culturilor de cartofi.
MAI1 adv. I. (Înaintea unui adjectiv, a unui adverb sau a unei locuțiuni adjectivale ori adverbiale) 1. (Servește la formarea gradului comparativ de superioritate) Mîne plec în zori de zi... Însă pînă mîne Vino mai aproape, – zi Doina mea, stăpîne! IOSIF, P. 51. Mai bine să te tocmești întîi, decît pe urmă. CREANGĂ, P. 151. Se pregătesc ca într-o școală pentru alte lupte mai mari ce îi așteaptă. BĂLCESCU, O. II 12. ◊ (În locuțiuni, întărind sensul unor cuvinte) Și mai; și mai și v. și. Cît mai v. cît. Tot mai v. tot. Cu atît mai v. atît. Mai ales v. ales. Mai cu seamă v. seamă. Mai bine v. bine. Care mai de care v. care. (Regional) Mai vîrtos v. vîrtos. (Învechit) Mai cu asupra v. asupra. (Pleonastic) Mai întîi (și-ntîi) = în primul rînd. Cum ajunge la fîntînă, scoate mai întîi furca de unde-o avea strînsă și apoi se pune jos să se odihnească. CREANGĂ, P. 96. Mai (î)nainte. Ai voit, amice, ca, mai înainte de a o tipări, să citesc eu, în manuscript, cartea romînească ce tu ai compus. ODOBESCU, S. III 9. Mai apoi = pe urmă. ◊ (Rar, înaintea unui substantiv) în mai îmbilșugare decît trăim acum. NEGRUZZI, S. N. 177. 2. (Precedat de articolul «cel», servește la formarea superlativului relativ) Revoluția franceză, zguduind Europa pînă în cele mai adinei ale sale temelii, se resimți și între romîni. KOGĂLNICEANU, S. A. 74. Păduricea Bănesei... este locul cel mai romantic în preajma capitalei noastre. BOLLIAC, O. 214. ◊ (Rar, înaintea unui substantiv) Laura... judeci ca cea mai femeie dintre femei. C. PETRESCU, Î. I 9. ◊ (Precedat de «ce», în construcții exclamative, are valoare de superlativ absolut) Mamele, privind-o-n horă, Se cotesc: «Olio, tu leică, Ce mai drac frumos de noră». COȘBUC, P. I 97. (În expr.) Mai rar = deosebit, neobișnuit, întîlnit rareori. Așa lovitură, mai rar! SADOVEANU, la TDRG. II. (Cu valoare atenuantă, înaintea adjectivelor, adverbelor, locuțiunilor adjectivale și adverbiale) Galeria era ticsită de dame frumoase, frumușele și mai slutișoare. NEGRUZZI, S. I 36. ◊ Expr. Mai mult sau mai puțin v. mult. ◊ (Înaintea unui verb) Puțin, în oarecare măsură. Dar vîntul s-a mai potolit. CARAGIALE, P. 38. Ninsoarea mai încetase și după multă trudă am găsit drumul. CREANGĂ, A. 32. Te-ai mai încălzit? ALECSANDRI, T. I 460. ◊ Expr. (Acum) mai vii de-acasă v. acasă. Așa mai merge v. merge. ◊ (În corelație cu determinări cantitative) Să mai citești puțin. ◊ (Precedat de determinări cantitative) Vino un pic (oleacă, puțin, ceva) mai tîrziu. III. (Mai ales înaintea unui substantiv sau verb) Aproape; aproximativ, cam. [îi făceau] felurite mustrări: care pentru miel furat mai an din stînă, care pentru un mînzat sugrumat în ocol. GANE, N. I 129. Mai îmi vine a crede că aiasta-i țara spinilor. CREANGĂ, P. 203. ♦ (Urmat de o propoziție subordonată introdusă prin conj. «că» sau «să») Aproape... Dacă nu era binele ce mi-ai făcut și rugăciunea puilor mei, mai că te mîncam. ISPIRESCU, E. 90. Numai iată ce dă de un cuptiori nelipit și mai să se risipească, CREANGĂ, P. 287. La pămînt mai că ajunge al ei păr de aur moale. EMINESCU, O. I 85. ♦ (Întărit prin repetiție) Mai-mai = cît pe ce, gata-gata. Biet Achim era mai-mai Să zboare precum zboar-un pai. COȘBUC, P. II 230. Îi dedică cărțile sale... numindu-l mai-mai un al doilea Alexandru Machedon. HASDEU, I V. 241. (Neobișnuit) Mai că mai = aproape că... Ș-așa bine că fugea, Mai că mai îl agiungea. ALECSANDRI, P. P. 151. IV. (Înaintea unui verb) 1. (Arată valoarea durativă a acțiunii) încă, și acum. Acolo încă nu-i iarnă și oile mai găsesc verdeață. SADOVEANU, B. 59. Mai merge el înainte prin codru, cît merge. CREANGĂ, P. 200. Vai! tot mai gîndești la anii., Cînd visam în academii? EMINESCU, O. I 140. ◊ (Cu verbe la forma negativă) Hai, nu mai sta la îndoială, CREANGĂ, P. 203. Tu-ți arzi ochii și frumseța... Dulce noaptea lor se stinge, Și nici știi ce pierde lumea. Nu mai plînge, nu mai plînge! EMINESCU, O. I 83. De te-aș prinde-n mina mea, Zile tu n-ai mai avea. ALECSANDRI, P. II 23. ◊ Expr. Mai e vorbă! = desigur, neapărat, fără îndoială. Adevărat să fie...? – Mai e vorbă! ISPIRESCU, I. 274. ◊ (În formule familiare interogative, cu referire la o situație nouă, necunoscută vorbitorului) Ce mai faci? Cum o mai duci? Ce se mai aude? (Arată repetarea acțiunii) Iar, iarăși, din nou, încă o dată. De ce să mai vie dacă el n-o iubește mult. REBREANU, R. I 246. Mi-a ajutat să ajung ca să nu mai puie mina pe mine un voinic. ISPIRESCU, E. 3. Poate să ne mai întîlnim. CREANGĂ, P. 192. ◊ (Cu verbe la forma negativă) Nu ne-am mai văzut de treizeci de ani. C. PETRESCU, C. V. 107. Înapoi nu m-oi mai întoarce, CREANGĂ, P. 192. ◊ (Întregit prin «iar»,«iarăși», «și»,«încă», «încă o dată»,«o dată» etc.) M-ai făcut să mai fiu o dată pe lume cum doream. ISPIRESCU, E. 16. Cerbul începe a bea hîlpav la apă rece; apoi mai boncăluiește și iar mai bea cîte un răstimp. CREANGĂ, P. 225. 3. (Arată nedumerire) După aceea. Furnicile parcă intrase în pâmînt; s-au mistuit,de nu se știe ce s-au mai făcut. CREANGĂ, P. 264. ◊ (În interogații retorice) Mai știu eu ce-aș vrea s-ascult! COȘBUC, P. I 49. Mai știi de unde sare iepurele? CREANGĂ, P. 172. Ce mai atîta vorbă (sau ce mai încoace-încolo), se zice cînd voim să punem capăt unei discuții, să îndepărtăm o îndoială, o ezitare. V. (Folosit pentru a accentua un anumit element al contextului) 1. (În enumerări) Și în plus, în afară de aceasta, pe lîngă aceasta. Oleacă di brînză cu smîntînă, mai un vinișor. C. PETRESCU, Î. II 204. Dacă vede și vede, taie baierile de la traistă, mai căpețala din capul unei iepe și face cum poate, de leagă el gîrnețul. CREANGĂ, P. 125. Leafă avea, pămînt de așijderea, mai ceva vitișoare. CONTEMPORANUL, VI 97. 2. (Repetat, arată o alternare, o oscilare între două idei) Cînd... cînd, ba... ba, parte... parte. Mai una, mai alta. cn Cugeta că mai cu marghiolii, mai cu șoalda, mai cu prefăcătorii, să înșele pe Făt-Frumos. ISPIRESCU, E. 109. Mai cu degetele depeni, Mai sucești vreo țigară, numeri fire de musteți. EMINESCU, O. I 155. VI. (În propoziții și construcții exclamative, uneori întărit cu alte cuvinte; intensifică ideea din frază) Că bine mai zici tu, nevastă, răspunse bărbatu-său. CREANGĂ, P. 15. Ce mai freamăt, ce mai zbucium! EMINESCU, O. I 147. I! Ce de mai belșug, mămulica me! ALECSANDRI, T. 898.
MAI2 s. m. Numele lunii a cincea a anului; (popular) florar. La braț vă strecurați afară, Prin parcul liniștit să stai Cu ea, pe-o bancă solitară, în noaptea tainică de mai. TOPÎRCEANU, B. 67. A revenit albastrul mai! Flori în grădină, flori pe plai Și flori la pălărie! IOSIF, PATR. 15. Era boboc de trandafir din luna lui mai. CREANGĂ, P. 276. 1 Mai = ziua internațională a muncii. Miere de mai = miere cu un parfum special, făcută de albine din nectarul florilor care înfloresc în luna mai. Pelin de mai v. pelin (2).
MAI3, maiuri, s. n. Unealtă în formă de ciocan, de obicei de lemn, folosită în dulgherie și rotărie; unealtă de diverse forme, uneori acționată mecanic, folosită la îndesarea betonurilor, terasamentelor etc. Dintr-o dată, ca lovit cu un mai în creștetul capului, a închis ochii. GALAN, Z. R. 309. Ciocanele băteau, malurile greoaie de lemn icneau... toți lucrau cu un zor nemaipomenit la înjghebarea unui sat model. ANGHEL-IOSIF, C. L. 54. ♦ Unealtă de lemn de forma unei lopeți cu coada scurtă, cu care se bat uneori rufele cînd se spală.
MAI4, maiuri, s. n. (Mold., Transilv.) Ficat. L-au spălat frumușel: inima, maiul. SBIERA, P. 291. Nu trebuie să mănînce mai sau rînză de pasere. ȘEZ. III 150.
interj, v. măi.
MĂI interj. 1. (Familiar) Cuvînt cu care ne adresăm uneia sau uneori mai multor persoane masculine; p. ext. și uneia sau mai multor femei. Ia ascultați, măi, dar de cînd ați pus voi stăpînire pe mine, zise Gerilă. CREANGĂ, P. 253. ◊ (Întărit prin pronume) Tu, măi, ești bun de trăit în pădure cu lupii. CREANGĂ, P. 252. ◊ (Urmat de substantive la vocativ) Mâi fraților! zise Botgros cu mare mîhnire, cine știe dacă ne-om mai întîlni! SADOVEANU, O. I 114. Apoi, dă, măi nevastă, sîngele apă nu se face. CREANGĂ, P. 38. 2. (Mai ales repetat) Exclamație prin care se exprimă uimirea, mirarea, nedumerirea, neîncrederea. Măi, măi! se minună profesorul. C. PETRESCU, R. DR. 126. Măi, măi, măi, că multe-ți mai văd ochii! CREANGĂ, P. 241. – Variantă: (CREANGĂ, P. 45, BIBICESCU, P. P. 37, TEODORESCU, P. P. 120) interj.
MÎNEÁ, mîi, vb. II. Intranz. (Adesea determinat prin «peste noapte», «de noapte» sau «noaptea») A petrece toată noaptea, a dormi undeva, a rămîne, a se adăposti, a poposi undeva (peste noapte). Nu-l las niciodată să se depărteze ori să mîie la conacul tîrlei, dincolo peste Olt. GALACTION, O. I 65. Călătorii ajunseră în sat... și maseră peste noapte acolo. MACEDONSKI, O. III 15. Mîi de noapte aici; pleci mîine pe lumină. CARAGIALE, P. 36. ◊ (Familiar) Parcă i-au mas șoarecii (sau o cireadă de boi) în pîntece, se spune despre un om foarte flâmînd sau nesătul. Ia mai îngăduiți oleacă măi, zise Ochilă, că doar nu v-au mas șoarecii în pîntece. CREANGĂ, P. 259. Ai flămînzit?... Mai așteaptă, doar n-a mas o cireadă de boi în pîntecele tău. CONTEMPORANUL, VII 99. – Forme gramaticale: conj. pers. 3 sg. și pl. să mîie, perf. s. măsei, part. mas, gerunziu mîind. - Prez. ind. și: mîn (BENIUC, V. 72, HOGAȘ, M. N. 77).
MAI1 adv. I. (Înaintea unui adjectiv, a unui adverb sau a unei locuțiuni adjectivale sau adverbiale) 1. (Servește la formarea gradului comparativ) Mai bun. ◊ (În locuțiuni, întărind sensul unor cuvinte) Mai întâi (și-ntâi). Mai apoi. Mai (î)nainte. 2. (Precedat de articolul „cel”, servește la formarea gradului superlativ relativ) Cel mai bun. ◊ (Înaintea unui substantiv) Judeci ca cea mai femeie dintre femei (C. PETRESCU). ◊ (Precedat de „ce”, în construcții exclamative, cu valoare de superlativ absolut) Ce mai drac frumos de noră! (COȘBUC). ◊ Expr. Mai rar = întâlnit rareori; deosebit. Așa om, mai rar! II. (Înaintea unui adjectiv, a unui adverb sau a unei locuțiuni adjectivale sau adverbiale; cu valoare atenuată) O mulțime de oameni și mai învățați și mai proști (SADOVEANU). ♦ (Înaintea unui verb) În oarecare măsură, puțin. Ninsoarea mai încetase (CREANGĂ). III. (Înaintea oricărei părți de vorbire) Aproape; aproximativ, cam. Mai îmi vine a crede că aiasta-i țara spânilor (CREANGĂ). ♦ (Urmat de o propoziție subordonată introdusă prin conj. „că” sau „să”) Gata să... La pământ mai că ajunge al ei păr (EMINESCU). ◊ Mai-mai = cât pe ce, gata-gata. IV. (Înaintea unui verb) 1. (Arată că acțiunea durează) Și acum, încă. ◊ Expr. Mai e vorbă! = desigur, neapărat. ♦ (În formule interogative, cu referire la o situație nouă) Ce mai faci? 2. (Arată repetarea acțiunii) Din nou, iar. Poate să ne mai întâlnim. 3. (Exprimă nedumerire) Furnicile... s-au mistuit de nu se știe ce s-au mai făcut (CREANGĂ). V. (Arată că, pe lângă lucrurile cunoscute, intervine un element nou) 1. (În enumerări) În afară de aceasta, în plus. ◊ Expr. Ce mai atâta vorbă sau ce mai încoace-ncolo, se zice când voim să punem capăt unei discuții. 2. (Repetat) Când... când, ba... ba, parte... parte. Mai una, mai alta. VI. (În propoziții și construcții exclamative, intensifică ideea din frază) Ce mai freamăt, ce mai zbucium! (EMINESCU). – Lat. magis.
!gândác-de-mái s. m., pl. gândáci-de-mái
mai1 adv.
mai2 (lună) (dar: 1 Mai (Ziua Muncii) [1 cit. întấi]) s. m., g.-d. lui mai; abr. V/.05./-05-
mai3 (ciocan, ficat) (reg.) s. n., pl. máiuri
!mă1/măi (fam.) interj.
mă2, -mă, mă-, -mă- v. eu
mắ-sa v. mắ-ta
măi v. mă1
mâneá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. mâi/mân, 2 sg. mâi, 3 sg. mấne, 3 pl. mân, perf. s. 1 sg. măséi, 1 pl. máserăm; conj. prez. 3 să mấie/să mấnă; part. mas; ger. mâínd/mânấnd
nu mai adv. + adv. ( ~ are douăzeci de ani)
pelín de mái s. n. + prep. + s. m.
gândác de mai s. m. + prep. + s. m.
lă-mă-mámă s. m. invar.
mai (luna) s. m. invar. (dar:1 Mai), g.-d. art. lui mai; simb. V (și:. 5./-5-)
mai (ciocan, ficat) s. n., pl. máiuri
mai de mult (de mai mult timp) adv. + prep. + adv.
mai demúlt (odinioară) loc. adv.
interj. v. măi
măi/mă interj.
mâneá vb., ind. prez. 1 sg. mâi/mân, 2 sg. mâi, 3 sg. mâne, 3 pl. mân, perf. s. 1 sg. măséi, 1 pl. máserăm; conj. prez. 3 sg. și pl. mâie/mănă; part. mas; ger. mâínd/mânând
nu mai adv. + adv.
GÂNDAC DE MÁI s. v. cărăbuș.
MAI adv. 1. încă. (Oile ~ găsesc verdeață.) 2. cam, (înv.) camai. (~ rar așa om.) 3. gata.
MAI s. (pop.) florar, (reg.) frunzar, prătar. (~ este a cincea lună a anului.)
MAI s. v. ciocan, ficat, mustuitor, pat, pilug, pisălog.
MAI s. 1. măciucă. (~ pentru tasarea terenului.) 2. (prin Transilv.) apăsător, (înv.) tocmac. (~ de bătut pari.) 3. (Maram., Transilv. și Bucov.) pranic. (~ de bătut rufele, când se spală.)
MĂI interj. hăi!, (pop. și fam.) bă!, (pop.) bre! (~! tu de colo!)
MÂNEÁ vb. 1. v. trage. 2. v. dormi.
MÂNEÁ vb. v. înnopta, poposi.
mai adv.1. Indică superioritatea într-o comparație: cine ce are mai bun (Neculce). – 2. Mai mult, mai bine: noi mai iubim binele Împărăției tale (Varlaam); nu unul să-l mai iubească iară pre altul să-l mai urască (Pravila mică), în acest sens absolut, înv., echivalează cu mai mult. – 3. Încă, și: ași mai vrea (Eminescu). – 4. Altădată, înainte: n-am mai văzut (Alecsandri). – 5. Deja: nu-i mai era frig (Macedonski). – 6. Aproape, într-un anumit fel: carnea era mai crudă (Sbiera); un ofițer, așa ca dînsul, mai că i-ar plăcea (Gib Mihăescu). Mai... mai arată o alternanță de acțiuni: mai nu vrea, mai se lasă (Eminescu). – 7. Puțin mai mult: te-i mai încălzi mergînd (Creangă). – 8. Expletiv, în fraze exclamative: ciudată făptură omenească mai ești! (D. Zamfirescu). – Mr. ma, megl., istr. mai. Lat. magis (Candrea, Éléments, 35; Pușcariu 1015; Candrea-Dens., 1041; REW 5228), cf. it. mai, ma, prov., fr. mais, cat. may, sp., port. mas. Mr. nu trebuie confundat cu ma „dar, însă” (Weigand, Jb., XII, 91), care provine din din it. (Bartoli, Studi Fil. rom., VIII, 174) sau din ngr. (REW 5228). Evoluția fonetică a lui mai nu este clară. Probabil trebuie să se pornească de la o formă populară *mas (› sp.), cu aceeași evoluție ca de la das › dai sau νos › voi etc. Sensul expletiv (8) coincide cu cel sp.Cf. cam, numai. Din rom. provin bg. maj „aproape” (Candrea, Elemente, 408; ; Berneker, II, 5), rut. și pol. din Bucov. maj „mai”, în comparații (Miklosich, Wander, 17; BL, VI, 240), țig. mai „mai”, comparativ (D. Sampson, The dialect of the Gypsies of Wales, 321).
mái s. m. – Numele lunii florar. – Mr., megl. maiu, istr. mai. Ngr. Mάιος, din lat. Maius (Philippide, O rămășiță, 13; Pascu, Beiträge, 10), în parte prin intermediul sl. maj (Tiktin; Vasmer, Gr., 93), cf. tc. maios, alb., bg. maj. Der. directă din lat. (Pușcariu 1018; Candrea-Dens., 1040; REW 5250) pare îndoielnică.
mái (máiuri), s. n. – Pisălog. – Mr. mal’u, megl. mal’. Lat. malleus (Diez, I, 258; Pușcariu 1057; Candrea-Dens., 1038; REW 5268), cf. alb. maj (Meyer 235), it. maglio, prov. malh, fr. mail, cat. mall, sp. majo, port. malho. – Der. măior, s. n. (mai mic), der. în rom. (după Candrea-Dens., 1039, direct din lat. malleolus); măiug, s. n. (mai, pisălog). Sb. malj poate proveni din rom. (Candrea, Elemente, 403) sau din it.; sb. maljuga poate proveni din rom. sau să fie der. în interiorul sb. (după Cihac, II, 133 ar fi sursa rom.).
mái (máiuri), s. n. – Ficat. Mag. máj (Tiktin; Gáldi, Dict., 143). În Mold. și Trans. (ALR, I, 46). – Der. măior, s. m. (Trans., caltaboș cu ficat de porc); măietic, s. m. (rar, caltaboș); măieș, s. m. (Trans., caltaboș).
măi interj. – Servește la adresare și mirare. – Var. (Munt.) mă. Lat. mǒdǒ, redus la *mo, cf. it. mo, sard. moi, immoi; cf. amu și, pentru dezvoltarea vocalei finale, cazul paralel al lui post › poi › păi. Explicațiile anterioare consideră acest cuvînt inseparabil de măre (Cihac, II, 718; Tiktin; Șeineanu, Istoria filologiei, 345; Philippide, II, 722; Pascu, II, 65); dar această identitate nu pare evidentă. Cu atît mai puțin sigură este afirmația dicționarelor în general, că este interj. de adresare către un bărbat, căci în Mold. se folosește și pentru femei și că peste tot este foarte folosită în imprecație fără obiect definit: măi, să fie-al dracului. Este cuvînt de uz general (ALR, I, 198).
mîneá (mấn, mas), vb. – A înnopta, a-și petrece noaptea undeva. – Mr. amîn, amas, amînare. Lat. manēre (Densusianu, Hlr., 193; Pușcariu, 1078; Candrea-Dens., 1128; REW 5296), cf. alb. mënoń (pare să provină din rom.), it. manere, prov. maner, v. fr. manoir, sp. manir, port. maer; cf. rămînea. – Der. mas, s. n. (acțiunea de a înnopta; loc pentru înnoptat), mr. mas (după Pușcariu 1079 și Candrea-Dens., 1129, direct din lat. mansum).
MAI1 adv. 1) (servește la formarea gradului comparativ) ~ încet. ~ înalt. ~ bun. 2) (în îmbinare cu articolul cel, cea (cei, cele) servește la formarea gradului superlativ relativ) Cel ~ bun. Cel ~ înalt. 3) (atenuează ideea exprimată de cuvântul determinat) În parte; întrucâtva; într-o oarecare măsură. Ploaia ~ încetase. 4) (exprimă ideea de aproximație) Aproape; aproximativ. Cam ~ îmi vine a crede. 5) În oarecare măsură; puțin. Vântul s-a ~ potolit. Vrea să ~ lucreze. 6) (arată că o acțiune durează încă) ~ lucrează lăcătuș. 7) (arată repetarea unei acțiuni) Din nou; iar. L-ai ~ văzut pe Gheorghe? 8) (cu sens intensiv) Ce ~ fulgeră! 9) (exprimă ideea de aproximație) Aproape; cam; aproximativ. ~ cât dânsul de mare. ~ nimic.~-~ gata-gata; cât pe ce. 10) În afară de aceasta; în plus. ◊ Ce ~ atâta vorbă să terminăm discuția. /<lat. magis
MAI2 m. A cincea lună a anului; florar. /<lat. maius
MAI3 máiuri n. 1) Ciocan mare de lemn, folosit, mai ales, în dulgherie și rotărie. 2) Unealtă manuală sau mecanică folosită în construcția drumurilor pentru îndesarea pământului sau a altor materiale de terasament. /<lat. malleus
MAI4 máiuri n. pop. (la om și la animale) Glandă legată de tubul digestiv, situată în partea dreaptă a abdomenului, care participă la toate funcțiile metabolice din organism; ficat. /<ung. máj
MĂI interj. (se folosește ca adresare către o persoană de sex masculin). [Var. ] /Orig. nec.
A MÂNEÁ mân intranz. pop. A rămâne să doarmă (undeva) noaptea. /<lat. manere
mai adv. 1. indică în genere o cantitate sau intensitate; 2. servă la formarea comparativului și superlativului: mai bun, cel mai bun; 3. exprimă o continuitate: tot mai trăiește, mai adu lemne; 4. o aproximațiune: mai era să cadă, mai toți. [Lat. MAGIS].
Maiu m. a cincea lună a anului numită de popor Florar. [Lat. MAJUS].
maiu n. unealtă de bătut pari, pânză, etc.: maiele rotarului, maiele piuei. [Lat. MALLEUS].
maiu n. Mold; Tr. ficat. [Ung. MÁJ].
mă! int. 1. de chemare către un bărbat (mai ales către un inferior sau intim); 2. de mirare: mă! [Și măi! cf. măre].
pron. pe mine. [Lat. ME].
măi! int. V. mă!
mâneà v. 1. a trage în gazdă; 2. a rămânea peste noapte: a mas în pădure. [Lat. MANERE, a rămânea, românește cu sensul restrâns].
4) maĭ adv. (lat. mágis, maĭ mult; it. mai, ma, pv. fr. mais, cat. may, sp. pg. mas. D. rom. vine bg. rut. maĭ. V. cam, numaĭ). Arată cantitatea, calitatea și intensitatea față de alte lucrurĭ, și decĭ servește la formarea comparativuluĭ, ĭar cînd i se pune înainte cel, cea, la formarea superlativuluĭ: maĭ mic, maĭ mare, maĭ bun, maĭ răŭ, cele maĭ micĭ, cel maĭ mare. Maĭ mult, maĭ bun, maĭ mare (cu subst. considerate ca adj.): tu eștĭ maĭ hoț de cît el, aci e maĭ lumină de cît acolo. (Fam. se zice și: maĭ om bun [bun om] de cît el nu-ĭ altu, maĭ și [maĭ mult și] de cît înainte). Încă: maĭ ploŭă, tot maĭ ploŭă, nu maĭ trăĭește. Aproape, aproximativ (cu accent propriu!): máĭ ĭérĭ, máĭ dăúnăzĭ, máĭ tóțĭ, maĭ (și maĭ des máĭ-máĭ) era să cad. (Între máĭ cópt, aproape copt, și maĭ cópt, copt maĭ tare, numaĭ tonu deosebește înțelesu!). Maĭ se întrebuințează și ca expletiv în exclamațiunĭ: Ce maĭ ploaĭe! Ce maĭ incendiŭ! Cum maĭ tună! Máĭ-máĭ, cît pe aci, aproape: era maĭ-maĭ să cad. Maĭ așá saŭ máĭ ĭa așa (fam.), cam așa, aproape așa. Maĭ apoĭ, maĭ pe urmă, maĭ tîrziŭ. Maĭ bine saŭ maĭ degrabă, e preferabil: maĭ bine sărac de cît hoț. Maĭ ales, maĭ cu samă, cu deosebire, în special, specialmente: poeților maĭ ales le place singurătatea.
1) máĭ m., pl. tot așa (ngr. máĭos și máis, d. lat. Majus, numele unuĭ zeŭ care prezida la creștere, la dezvoltare; it. maggio, pv. fr. cat. mai, sp. mayo, pg. maio). A cincea lună a anuluĭ, numită și Florar, care are 31 de zile. S. n., pl. urĭ. Sărbarea zileĭ de 1 Maĭ (arminden).
2) maĭ n., pl. urĭ (lat. málleus, it. maglio, pv. malh, fr. mai, cat. maly, sp. majo, pg. malho). Cĭocan de lemn de bătut tinicheaŭa, carnea la bucătărie ș. a. Mare cĭocan care se mișcă vertical și cu care se bătăturește pămîntu, se îndeasă petrele ș. a.
3) maĭ n., pl. urĭ (ung. maj). Mold. Trans. Ficat.
2) mă și măĭ, interj. de chemare adresată prietenilor, de mirare și de amenințare dușmanilor: Haĭde, măĭ! Haĭdețĭ, măĭ frațĭ! Măĭ, da viteaz e! Măĭ, da proștĭ sîntețĭ! Măĭ Tătare, ține-țĭ calu! Fugĭ de-aicea, măĭ Jidane! (var. din măre. Cp. și cu alb. moĭă, fa). – În est se adresează și femeilor: măĭ Marando! Cînd e maĭ cu furie, se zice și mî.
măĭ, V. mă 2.
mîĭ, V. mîn 2.
2) mîn și mîĭ, mas, a mîneá v. intr. (lat. mănére, a rămînea, a mînea; it. manére, pv. maner, vfr. manoir, sp. manir, pg. maer. – Mîn saŭ mîĭ, mîĭ, mîne, mîném, mînețĭ, mîn; mîneam; măséĭ, măseșĭ, mase, maserăm, maserățĭ, maseră; să mîĭe saŭ să mînă; mîind și mînînd. V. rămîn). Rămîn peste noapte: am mas la han.
gîndac-de-mai s. v. CĂRĂBUȘ.
MAI adv. 1. încă. (Oile ~ găsesc verdeață.) 2. cam, (înv.) camai. (~ rar așa om.) 3. aproape, gata. (Era ~ să-l prind.)
MAI s. (pop.) florar, (reg.) frunzar, prătar. (~ este a cincea lună a anului.)
mai s. v. CIOCAN. FICAT. MUSTUITOR. PAT. PILUG. PISĂLOG.
MAI s. 1. măciucă. (~ pentru tasarea terenului.) 2. (prin Transilv.) apăsător, (înv.) tocmac. (~ de bătut pari.) 3. (Maram., Transilv. și Bucov.) pranic. (~ de bătut rufele, cînd se spală.)
MĂI interj. hăi!, (pop. și fam.) bă!, (pop.) bre! (~! tu de colo!)
MÎNEA vb. 1. a trage, (pop.) a sălășlui, (reg.) a sălăși, (prin Transilv.) a măsălui, a sălui, (înv.) a conăci, a sălășui. (A ~ acolo vreo două zile.) 2. a dormi. (A ~ peste noapte la un han.)
mînea vb. v. ÎNNOPTA. POPOSI.
mai1, maiuri, s.n. – 1. Lemnul cu care se bat rufele când se spală. 2. Ciocanul folosit la bătutul dranițelor. – Lat. malleus „ciocan, mai, măciucă ” (DEX, MDA). Cuv. rom. > magh. majus „mai”.
mai2, maiuri, s.n. – (reg.) Ficat. Termen specific subdialectului moldovenesc (Tratat, 1984: 231). – Din magh. maj „ficat” (Tiktin, Galdi, cf. DER; DEX, MDA).
mă, (măi), interj. – 1. Termen de adresare (atenționare, dar și amenințare) persoanelor de sex masculin. 2. Termen pentru a exprima admirația, mirarea, nedumerirea; măre. – Var. a lui măre, termen autohton (Cihac, Tiktin, Philippide, Scriban); lat. modo, redus la *mo (DER); et. nec. (DEX, MDA).
mâneá, mân, vb. intranz. – (reg.) A rămâne peste noapte la cineva; a poposi; a înnopta: „În sara de Anul Nou [struțul] îl punem și mâné acolo în apă” (Bilțiu, 2001: 243; Ieud). – Lat. manere „a rămânea” (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, CDDE, cf. DER; DEX, MDA).
mai1, maiuri, s.n. – Unealtă din lemn (uneori în formă de ciocan) utilizată pentru bătut, îndesat sau nivelat). În Maramureș: a) lemnul cu care se bat rufele când se spală; b) ciocanul folosit la bătutul dranițelor. – Lat. malleus „ciocan, mai”; Mag. majus „mai” provine din rom.
mai2, maiuri, s.n. – Ficat. – Din magh. maj „ficat”.
mâneá, mân, vb. intranz. – A rămâne peste noapte la cineva; a poposi; a înnopta: „În sara de Anul Nou (struțul) îl punem și mâné acolo în apă” (Bilțiu 2001: 243; Ieud). – Lat. manere (Pușcariu, Candrea-Densusianu, cf. DER).
BĂILE 1 MAI, stațiune balneoclimaterică în NV României, la 8 km SE de Oradea (jud. Bihor). Izv. minerale termale (20-49°C), bicarbonatate, sulfatate, calcice, slab radioactive, indicate în tratamentul afecțiunilor endocrine, reumatismale, post-traumatice, neurologice periferice și centrale, endocrine, metabolice și de nutriție. Sanatoriu de recuperare a copiilor cu deficiențe locomotorii. Aici se află Lacul Pețea (rezervație naturală, 4 ha), cu temp. constantă de 30°C.
FAUTE DE MIEUX (fr.) în lipsă de ceva mai bun – A recurge la o soluție faute de mieux, a o accepta, ca singura posibilă, deși nu e cea mai bună.
1 MAI, sărbătoare internațională a muncii hotărâtă la Congresul I de constituire a Internaționalei a II-a (1889), în amintirea grevei muncitorilor din Chicago (1 mai 1886).
1 MAI, denumirea com. Pardina, jud. Tulcea, între 13 oct. 1983 și 20 mai 1996.
NE SUTOR, ULTRA CREPIDAM (lat.) cizmare, nu mai sus de sanda! – Pliniu cel Bătrân, „Naturalis historia”, 35-36. Cuvintele pictorului Apelles adresate unui cizmar care, după ce criticase felul în care era pictată sandaua într-un tablou, încerca să aprecieze și restul tabloului. Astăzi, se adresează acelora care vorbesc despre lucruri ce depășesc competența lor.
UT SUPRA (lat.) ca mai sus – Formulă juridică utilizată în acte.
MAI, luna: Maiu b., 1750, ard. (Paș); numele evocă ziua de 1 mai.
MAI subst. unelta. 1. Măilă mold. (Sd VI 82). 2. Măescu, Iancu (AO XVII 311); Măești (16 A II 111). 3. Maia f., țig. (16 A II 132); – t., ard. (14 C I 234); – s., munt; + -an. Măian, și Moian (Jiul ard). 4. Maiuoga 1636 (D Gorj); + -an: Maiogan, Alexa băn. act. Maiuga, Șt. (Î Div). 5. Măișa b (Cat mold II); Măișcan (17 B III 407).
a nu mai putea (de cineva sau ceva) expr. a nu-i păsa (de cineva sau de ceva), a nu se sinchisi (de cineva sau de ceva).
a nu vedea mai departe de lungul nasului expr. 1. a fi limitat, a avea vederi înguste. 2. a fi lipsit de imaginație.
a-i (mai) tăia din nas expr. a impune cuiva o atitudine respectuoasă, a da cuiva o lecție de bună-cuviință.
mă Bucur Obor! expr. (iron.) mă bucur!
măi! interj. 1. termen de adresare către una sau mai multe persoane de sex masculin, mai rar feminin, care marchează între vorbitori un raport de la egal la egal sau de la superior la inferior 2. termen folosit pentru a exprima admirație, mirare, nedumerire, neîncredere, nemulțumire, ironie
și mai multe nu expr. chiar așa, pur și simplu.
și mai și expr. 1. mai bun; mai frumos; mai grozav etc. 2. mai rău; mai urât; mai prost etc.

mai dex

Intrare: mai (unealtă)
mai 1 s.n. substantiv neutru
Intrare: mai (ficat)
mai 1 s.n. substantiv neutru
Intrare: măi
măi interjecție
1 interj. interjecție
Intrare: mânea
mânea conjugare neregulată grupa a II-a verb intranzitiv
Intrare: mâi
mâi
Intrare: mai (adv.)
mai 2 inv. substantiv masculin invariabil adverb
Intrare: mai (lună)
mai 2 inv. substantiv masculin invariabil adverb
Intrare: Mai
Mai
Intrare: mai
mai
Intrare: gândac-de-mai
gândac-de-mai substantiv masculin