magistrat definitie

12 definiții pentru magistrat

MAGISTRÁT, magistrați, s. m. 1. Membru al corpului judiciar (judecător, procuror). 2. Funcționar superior sau înalt demnitar. 3. (În Roma antică) Cetățean ales într-o funcție publică înaltă. – Din fr. magistrat. Cf. lat. magistratus.
MAGISTRÁT, magistrați, s. m. 1. (În Roma antică) Cetățean ales pentru exercitarea unor importante atribuții de conducere. 2. Membru al corpului judiciar (judecător, procuror). 3. (Înv.) Membru în conducerea administrativă, judiciară etc. a unui oraș. 4. (Înv.) Autoritate publică (administrativă, judiciară etc.). – Din (1, 2, 4) fr. magistrat, (3) germ. Magistrat. Cf. lat. magistratus.
MAGISTRÁT, magistrați, s. m. 1. (În vechea organizare judecătorească) Judecător sau procuror. Magistratul are o replică în care martorul nu-l mai poate urma. ARGHEZI, P. T. 95. Chițibușuri avocățești propunea bărbatul Emiliei, magistratul. C. PETRESCU, Î. II 238. Mîna [caii]... păzind un aer grav, vrednic de un magistrat. NEGRUZZI, S. I 37. 2. (Învechit) Înalt demnitar. Magistrații voștri vor încinge eșarpe în contra tiraniei și stindardul tricolor va flutura cu fală în capul trupelor noastre. BOLLIAC, O. 224.
magistrát s. m., pl. magistráți
magistrát s. m., pl. magistráți
MAGISTRÁT s.m. 1. (Ist.) Persoană investită cu anumite sarcini de autoritate publică în vechea Romă. ♦ Administrator al unui anumit teritoriu în unele sisteme administrative. 2. Membru al corpului de judecători; judecător, procuror, consilier de curte. [Cf. fr. magistrat, lat. magistratus].
MAGISTRÁT s. m. 1. (în Roma antică) persoană investită cu anumite sarcini de autoritate publică. ◊ administrator al unui anumit teritoriu în unele sisteme administrative. 2. persoană care exercită funcția de judecător sau de procuror. (< fr. magistrat, germ. Magistrat, lat. magistratus)
MAGISTRÁT ~ți m. 1) Persoană învestită cu dreptul de a judeca. 2) Funcționar superior sau înalt demnitar. /<fr. magistrat
magistrat m. cel învestit cu o autoritate administrativă sau judiciară.
*magistrát m. (lat. magistratus, funcțiune, funcționar). Funcționar judiciar (judecător, procuror ș. a.).
magistrat s. v. MUNICIPALITATE.
MAGISTRÁT (< fr., germ., lat.) s. m. 1. (Dr.) Denumire dată judecătorilor și procurorilor. În România, au calitatea de m. și fac parte din corpul m. judecătorii de la toate instanțele judecătorești, procurorii din cadrul parchetelor de pe lângă acestea, precum și m. asistenți ai Curții Supreme de Justiție. Sunt asimilați m. ministrul Justiției, locțiitorii săi și personalul de specialitate juridică din Ministerul Justiției, pe durată îndeplinirii funcției. Numirea și eliberarea din funcție a m. se face prin decret al președintelui țării. M. nu pot fi cercetați, reținuți sau arestați fără avizul ministrului Justiției. 2. Funcționar superior sau înalt demnitar. 3. (În Roma antică) Denumire dată persoanelor care aveau o înaltă autoritate publică (ex. consul, pretor, cenzor, edil, chestor ș.a.).

magistrat dex

Intrare: magistrat
magistrat substantiv masculin