MĂIESTRÍ, măiestresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A executa ceva cu (mare) îndemânare, cu artă. – Din măiestru.

MĂIESTRÍ, măiestresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A executa ceva cu (mare) îndemânare, cu artă. [Pr.: mă-ies-] – Din măiestru.

MĂIESTRÍ, măiestresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A lucra ceva cu mare pricepere, cu deosebită îndemînare, a executa artistic. Lăutarii măiestriră hore nalte și urări adînci. EMINESCU, N. 29.

măiestrí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măiestrésc, imperf. 3 sg. măiestreá; conj. prez. 3 să măiestreáscă

măiestrí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măiestrésc, imperf. 3 sg. măiestreá; conj. prez. 3 sg. și pl. măiestreáscă

MĂIESTRÍ vb. v. complota, conjura, conspira, unelti.

A MĂIESTRÍ ~ésc tranz. A face cu îndemânare și pricepere de maiestru; a meșteri; a meșteșugi. [Sil. mă-ies-] /Din măiestru

măestrì v. a executa cu măestrie: lăutarii măestresc hore înalte EM.

măiestri vb. v. COMPLOTA. CONJURA. CONSPIRA. UNELTI.