măturat definitie

2 intrări

21 definiții pentru măturat

MĂTURÁ, mắtur, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A curăța o suprafață de praf, de gunoi etc. cu mătura (1); a strânge, a îndepărta praful, gunoiul etc. cu mătura. ♦ Tranz. A atinge în trecere. 2. Tranz. P. anal. (Despre vânt, ape) A purta, a duce cu sine; a lua cu sine praful, gunoiul etc.; a străbate cu repeziciune o suprafață, îndepărtând totul din cale. 3. Tranz. Fig. A înlătura pe cineva sau ceva, a da la o parte; a alunga, a azvârli, a goni. – Din mătură.
MĂTURÁT s. n. Măturare. – V. mătura.
MĂTURÁ, mắtur, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A curăța o suprafață de praf, de gunoi etc. cu mătura (1); a strânge, a îndepărta praful, gunoiul etc. cu mătura. ♦ Tranz. A atinge în trecere. 2. Tranz. P. anal. (Despre vânt, ape) A purta, a duce cu sine; a lua cu sine praful, gunoiul etc.; a străbate cu repeziciune o suprafață, îndepărtând totul din cale. 3. Tranz. Fig. A înlătura pe cineva sau ceva, a da la o parte; a alunga, a azvârli, a goni. – Din mătură.
MĂTURÁT s. n. Măturare. – V. mătura.
MĂTURÁ, mătur, vb. I. Tranz. 1. A curăța, a șterge cu mătura o suprafață. Dumitrache apuca mătura de coadă și mătura casa mai abitir ca o fată. STANCU, 6. Se puse de mătură coliba. ISPIRESCU, E. 396. Iar de cînd m-am măritat Nici un bine n-am aflat. De cu ziua mătur casa, Aprind focul, gătesc masa. ALECSANDRI, P. P. 308. ◊ Fig. [Preotul citea] măturînd cu barba-i căruntă furnicile chirilice de pe ceaslovul dinainte-i. SADOVEANU, O. VII 216. Haina-i măturînd pămîntul Și-o tîrăște-abia, abia. COȘBUC, P. I 224. ♦ A aduna ceva, a strînge cu mătura. Mai întîrzie puțin, ca să curețe blidele și să măture fărîmiturile subt vatră. SADOVEANU, B. 31. Credinciosul împăratului... vine cu ghidul să măture scrumul afară. CREANGĂ, P. 255. ◊ Intranz. Derdicam și măturam prin casă ca o fată mare. CREANGĂ, A. 69. 2. Fig. A înlătura pe cineva sau ceva, a alunga, a goni, a face să dispară. A pierit pentru totdeauna, măturată de Marea Revoluție, lumea «Revizorului» și a «Sufletelor moarte». STANCU, U.R.S.S. 96. Aduceți-mi degrabă o putină, o piele de cîne și două bețe, să fac o jucărică cum știu eu, și acuș vi-l mătur de-aici. CREANGĂ, P. 310.
MĂTURÁT s. n. Faptul de a mătura. Pe țăran el l-a găsit Ocupat cu măturatul curții. COȘBUC, P. I 144.
măturá (a ~) vb., ind. prez. 3 mắtură
măturát s. n.
măturá vb., ind. prez. 1 sg. mătur, 3 sg. și pl. mătură
măturát s. n.
pelín de mături s. m. + prep. + s. f.
MĂTURÁ vb. v. alunga, arunca, azvârli, depărta, goni, izgoni, îndepărta.
MĂTURÁT s. măturare, măturătură. (~ul școlii.)
Măturat ≠ nemăturat
A MĂTURÁ mătur tranz. 1) (case, străzi, drumuri etc.) A face să fie curat (strângând gunoiul cu mătura). 2) fig. (persoane) A da afară dintr-un loc; a izgoni; a alunga; a goni; a fugări. 3) (obiecte) A înlătura complet de pe o suprafață. /Din mătură
măturà v. 1. a curăța sau a șterge cu mătura; 2. a goni, a alunga pe cineva; 3. a curăța, a deșerta: artileria mătura tot locul BĂLC. [Tras din mătură].
mắtur, a v. tr. (d. mătură). Curăț cu mătura: a mătura curtea, camera, hornu. Înlătur gunoĭu cu mătura: a mătura gunoĭu. Fig. Iron. Înlătur, daŭ afară: aŭ fost măturațĭ de acolo. Curăț locu, liberez: cînd vom mătura țara de Jidanĭ?
mătura vb. v. ALUNGA. ARUNCA. AZVÎRLI. DEPĂRTA. GONI. IZGONI. ÎNDEPĂRTA.
MĂTURAT s. măturare, măturătură. (~ școlii.)
a mătura locul expr. (intl.) 1. a fura tot ce se poate de la locul spargerii. 2. a fugi, a pleca, a-și pierde urma.
a mătura pe jos cu hainele expr. a purta îmbrăcăminte exagerat de lungă.

măturat dex

Intrare: mătura
mătura verb grupa I conjugarea I
Intrare: măturat
măturat substantiv neutru