mărunțiș definitie

12 definiții pentru mărunțiș

MĂRUNȚÍȘ, mărunțișuri, s. n. 1. Lucru mărunt, fără valoare; (la pl.) obiecte și materiale accesorii (ace, ață, nasturi etc.); mărunțuș. ♦ Vânat format din animale mici. 2. Fig. (La pl.) Fapte lipsite de importanță; nimicuri, fleacuri. 3. (Cu sens colectiv) Monede (de metal) de valoare mică. 4. (Înv.; în loc. adv.) Cu mărunțișul = în cantitate mică, cu bucata, în detaliu, cu amănuntul. – Mărunt + suf. -iș.
MĂRUNȚÍȘ, mărunțișuri, s. n. 1. Lucru mărunt, fără valoare; (la pl.) obiecte și materiale accesorii (ace, ață, nasturi etc.); mărunțuș. ♦ Vânat format din animale mici. 2. Fig. (La pl.) Fapte lipsite de importanță; nimicuri, fleacuri. 3. (Cu sens colectiv) Monede (de metal) de valoare mică. 4. (Înv.; în loc. adv.) Cu mărunțișul = în cantitate mică, cu bucata, în detaliu, cu amănuntul. – Mărunt + suf. -iș.
MĂRUNȚÍȘ, mărunțișuri, s. n. 1. (Mai ales la pl.) Lucruri, obiecte mărunte (fără valoare). Își adună micile obiecte de toaletă și ceasornicul și cîteva mărunțișuri, le înfundă în poșeta de piele roșie. REBREANU, R. II 137. (În forma regională mărunțuș) încep cu toții a cărăbăni la saltele cu puf, perini moi, o legătură cu demîncare și alte mărunțușuri. CREANGĂ, P. 117. O coasă ruginită, o secere și alte mărunțușuri. CONTEMPORANUL, VI 290. ♦ Fig. Fapte, idei mărunte, fără importanță; amănunte. Mărunțișurile-mi scapă și ideile ce-mi vin, Dacă-ncep cu o zîmbire, se sfîrșesc cu un suspin. ALEXANDRESCU, P. 49. Fostu-ne-ar fi de vro treabă o asemine vedere Oprită în mărunțișuri? CONACHI, P. 268. ♦ (Regional) Bucățele de carne. Un blid... era plin de curechi acru, colea prăjit cumsecade, mai avînd în el și ceva mărunțișuri. RETEGANUL, P. I 65. 2. (La sg., cu sens colectiv) Bani mărunți. Răsturnă pe masă mărunțișul din buzunar. C. PETRESCU, C. V. 47. Că nu-și mai vine în voie, măcar de i-ai da tot mărunțișul și pe deasupra și toiagul lui vodă pe spinare. DELAVRANCEA, H. T. 129. Nu s-a găsit nimic alta decît... mărunțiș în monede nouă de nichel. CARAGIALE, M. 245. 3. (La pl.) Lucruri mici, mai ales obiecte și materiale accesorii (ace, ață, nasturi etc.). Magazin de mărunțișuri.(învechit, numai în expr.) A vinde cu mărunțișul = a vinde în cantități mici, a vinde cu amănuntul. Canalurile ce intră în oraș sînt pline de corăbii care au într-însele mărfuri și stau pînă le vînd, unii cu ridicata și alții cu mărunțișul. GOLESCU, Î. 108. – Variantă: mărunțúș s. n.
mărunțíș s. n., pl. mărunțíșuri
mărunțíș s. n., pl. mărunțíșuri
MĂRUNȚÍȘ s. 1. v. albitură. 2. mărunt, (înv. și reg.) paralâc, (arg.) măruntaie (pl.). (Ai ceva ~ la tine?) 3. bagatelă, chițibuș, fleac, nimic, prostie, (înv.) blagomanie, (fam.) moft. (Nu te lega de ~uri!)
MĂRUNȚÍȘ s. v. măruntaie.
MĂRUNȚÍȘ ~uri n. 1) Lucru sau fapt lipsit de valoare sau de importanță; fleac; nimic; bagatelă. 2) la sing. Bani mărunți. 3) la pl. Obiecte de mercerie. /mărunt + suf. ~iș
mărunțiș n. lucru mărunt: 1. marfă de puțină valoare; 2. monedă măruntă; 3. fig. secături, nimicuri.
mărunțíș n., pl. urĭ (d. mărunt). Lucru mic, fleac (propriŭ și fig.): a da mărunțișurĭ la spălat, a te ocupa de mărunțișurĭ. Pl. Marchidănie, marfă compusă din micĭ obĭecte de toaletă (ață, ace, spelcĭ, panglicĭ, nasturĭ ș. a.). Cu mărunțișu, în detaliŭ: a vinde cu mărunțișu. – În est și -țuș.
mărunțiș s. v. MĂRUNTAIE.
MĂRUNȚIȘ s. 1. (IHT.) albitură, baboiaș, caracudă, plevușcă, (rar) plevuică, (reg.) chisoagă, pleviță. (Peștele foarte mărunt se numește generic ~.) 2. mărunt, (înv. și reg.) paralîc, (arg.) măruntaie (pl.). (Ai ceva ~ la tine?) 3. bagatelă, chițibuș, fleac, nimic, prostie, (înv.) blagomanie, (fam.) moft. (Nu te lega de ~uri!)

mărunțiș dex

Intrare: mărunțiș
mărunțiș substantiv neutru