mărturisire definitie

32 definiții pentru mărturisire

MĂRTURISÍ, mărturisesc, vb. IV. 1. Tranz. A declara, a relata, a spune, a susține. ♦ Spec. A face o depoziție în fața unei instanțe. ♦ (Înv.) A propovădui, a predica o credință, o învățătură morală. 2. Intranz. și tranz. A dovedi, a adeveri, a proba. 3. Tranz. A recunoaște (ca adevărat); a admite, a accepta. 4. Tranz. A spune deschis, a da pe față, a arăta fără ocol. 5. Tranz. și refl. A (se) destăinui. ♦ Refl. A se spovedi. ♦ Tranz. (Despre duhovnici) A primi spovedania cuiva; a spovedi. – Din sl. marturisati.
MĂRTURISÍRE, mărturisiri, s. f. Faptul de a (se) mărturisi; mărturie. 1. Afirmare, susținere. ♦ Spec. Declarație făcută de o persoană în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală despre faptele pe care le-a săvârșit. 2. Destăinuire, confidență. 3. Spovedanie. – V. mărturisi.
MĂRTURISÍ, mărturisesc, vb. IV. 1. Tranz. A declara, a relata, a spune, a susține. ♦ Spec. A face o depoziție în fața unei instanțe. ♦ (Înv.) A propovădui, a predica o credință, o învățătură morală. 2. Intranz. și tranz. A dovedi, a adeveri, a proba. 3. Tranz. A recunoaște (ca adevărat); a admite, a accepta. 4. Tranz. A spune deschis, a da pe față, a arăta fără ocol. 5. Tranz. și refl. A (se) destăinui. ♦ Refl. A se spovedi. ♦ Tranz. (Despre duhovnici) A primi spovedania cuiva; a spovedi. – Din sl. marturisati.
MĂRTURISÍRE, mărturisiri, s. f. Faptul de a (se) mărturisi; mărturie. 1. Afirmare, susținere. ♦ Spec. Depoziție făcută de o persoană în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală despre fapta penală sau civilă săvârșită. 2. Destăinuire, confidență. 3. Spovedanie. – V. mărturisi.
MĂRTURISÍ, mărturisesc, vb. IV. 1. Tranz. A declara (1), a afirma, a susține ceva. Agenți ai poliției soseau gîfîind și mărturiseau că au cercetat prin toate ogrăzile și podurile vecine și n-au găsit nimic. SADOVEANU, O. VI 384. Brătulescu mărturisește că nu-și închipuia că Hrisant să ia alt drum decît cel obișnuit. POPA, V. 95. ◊ Absol. Se jură că el n-a fost de servici în noaptea aceea.. precum pot mărturisi toți vecinii lui. REBREANU, R. I 99. ♦ A recunoaște, a admite. Cum auziră ginerii împăratului, o băgară pe mînecă și mărturisiră că așa este. ISPIRESCU, 158. Și mărturisesc că zestrea asta îmi făcea cu ochită. ALECSANDRI, T. I 439. ◊ Intranz. Tot nu pot înțelege, mărturisi Boldur Iloveanu, intrigat. C. PETRESCU, R. DR. 107. 2. Intranz. Fig. (Subiectul e un lucru, un eveniment, o faptă etc.) A dovedi, a proba, a arăta. Vorbele trec; vor rămînea faptele, să mărturisească pentru mine. Ele au să mă cufunde ori au să mă izbăvească. SADOVEANU, P. 19. Văzînd o căsuță tupilată și acoperită cu mușchi, care mărturisea despre vechimea ei, a bătut la poartă. CREANGĂ, P. 90. 3. Tranz. A destăinui. îți părea bine că, la plecare, nu mărturisiseși mamei hotărîrea ta. PAS, Z. I 262. Prietenii care-or să vie cu mine, îmbrăcați în irozi, mi-au mărturisit că-s tufă de parale. ALECSANDRI, T. I 76. Acum îți mărturisesc că nu mai simt acel foc. NEGRUZZI, S. I 47. Refl. Se mărturisește publicului de toate cîte le-a făcut. CARAGIALE, O. III 14. 4. Refl. A se spovedi. Las’ să mă mărturisesc. La un popă creștinesc. ALECSANDRI, P. P. 78. ◊ Tranz. Nu cumva vine la noi și popa, ca să ne mărturisească? SADOVEANU, P. M. 28.
MĂRTURISÍRE, mărturisiri, s. f. 1. Faptul de a mărturisi și rezultatul lui; mărturie, declarație, recunoaștere; depoziție (judiciară). Mărturisirea unui fapt. ♦ Destăinuire, confidență, confesiune. Prietenul meu alunecă, povestind, la mărturisiri. C. PETRESCU, S. 227. Simțea că îi apasă inima și-i vin pe buze mărturisirile. BART, E. 91. 2. Spovedanie.
mărturisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărturisésc, imperf. 3 sg. mărturiseá; conj. prez. 3 să mărturiseáscă
mărturisíre s. f., g.-d. art. mărturisírii; pl. mărturisíri
mărturisí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărturisésc, imperf. 3 sg. mărturiseá, conj. prez. 3 sg. și pl. mărturiseáscă
mărturisíre s. f., g.-d. art. mărturisírii; pl. mărturisíri
MĂRTURISÍ vb. 1. v. afirma. 2. a declara, a recunoaște. (Și-a ~ crima.) 3. v. destăinui. 4. v. spovedi. 5. (BIS.) a (se) spovedi, (înv. și reg.) a (se) griji, (înv.) a (se) duhovnici. (S-a ~ preotului.) 6. v. confirma. 7. a accepta, a admite, a recunoaște. (Până la urmă a ~ că așa este.)
MĂRTURISÍ vb. v. predica, propaga, propovădui, răspândi.
MĂRTURISÍRE s. 1. v. afirmație. 2. v. depoziție. 3. v. recunoaștere. 4. v. destăinuire. 5. v. declarație. 6. v. destăinuire. 7. v. spovedanie.
MĂRTURISÍRE s. v. predicare, propagare, propovăduire, răspândire.
A mărturisi ≠ a ascunde, a tăinui, a tăcea, a tăgădui
Mărturisire ≠ tăcere
A MĂRTURISÍ ~ésc tranz. 1) (lucruri știute sau bănuite, întâmplate etc.) A face cunoscut; a da pe față; a declara. 2) pop. A admite ca real; a considera ca veritabil; a recunoaște. 3) A adeveri prin fapte reale; a proba; a dovedi; a demonstra. /<sl. marturisati
A SE MĂRTURISÍ mă ~ésc intranz. 1) rel. (despre creștini) A-și recunoaște (unui duhovnic) păcatele în vederea iertării lor; a se spovedi. 2) A încredința (cuiva) o taină; a face confidențe; a se destăinui; a se spovedi; a se confesa. /<sl. marturisati
MĂRTURISÍRE ~i f. 1) v. A MĂRTURISI și A SE MĂRTURISI. 2) Declarație a unui martor în fața organelor de anchetare pentru a adeveri un lucru sau pentru a susține părerile cuiva; depoziție; mărturie. 3) Comunicare a unui gând ascuns; confidență; destăinuire. 4) Ritual creștin constând în recunoașterea păcatelor spre a obține iertarea lor; spovedanie. /v. a mărturisi
mărturisì v. 1. a depune pentru sau contra cuiva; 2. a spune tot ce a făcut sau tot ce știe: criminalii au mărturisit faptele lor cumplite; 3. a-și spune păcatele unui duhovnic.
mărturisire f. 1. acțiunea de a (se) mărturisi; 2. confesiune: măturisirea e una din cele șapte taine; 3. mărturisirea credinței, crezul sau simbolul credinței.
mărturisésc v. tr. (după martur și mgr. martyró, ar. emartýrisa, de unde și vsl. marturisati, bg. martirisvam). Declar, spun ceĭa ce cred, ce am văzut, ce am auzit saŭ am făcut: marturu a mărturisit drept, criminaliĭ aŭ mărturisit crima, îmĭ mărturisesc păcatele la preut (mă spovedesc). Declar, admit, recunosc: mărturisesc un botez întru ĭertarea păcatelor (Simbolu credințeĭ). Ascult spovedania unuĭ penitent: preutu l-a mărturisit. V. refl. Mă spovedesc, îmĭ spun păcatele.
mărturisíre f. Acțiunea de a saŭ de a se mărturisi, declarațiune, confesiune.
mărturisi vb. v. PREDICA. PROPAGA. PROPOVĂDUI. RĂSPÎNDI.
MĂRTURISI vb. 1. a afirma, a declara, a relata, a spune, a zice, (pop.) a cuvînta, (înv.) a mărturi. (A ~ următoarele...) 2. a declara, a recunoaște. (Și-a ~ crima.) 3. a declara, a destăinui, a dezvălui, a divulga, a împărtăși, a încredința, a revela, a spovedi, a spune, (livr.) a confia, (înv. și pop.) a dezveli, (reg.) a deveghea, (înv.) a propovădui. (I-a ~ dragostea ce-i purta.) 4. a se confesa, a se destăinui, a se spovedi, (livr.) a se confia, (înv. și pop.) a se dezveli. (S-a ~ cuiva.) 5. (BIS.) a (se) spovedi, (înv. și reg.) a (se) griji, (înv.) a (se) duhovnici. (S-a ~ preotului.) 6. a adeveri, a arăta, a atesta, a certifica, a confirma, a demonstra, a dovedi, a întări, a proba, a sprijini, a stabili, a susține, (livr.) a corobora, (înv. și reg.) a probălui, (înv.) a încredința, a mărturi, a probui. (Toate ~ cele spuse.) 7. a accepta, a admite, a recunoaște. (Pînă la urmă a ~ că așa este.)
MĂRTURISIRE s. 1. afirmație, cuvînt, declarație, relatare, spusă, vorbă, zisă, (livr.) aserțiune, propoziție, (astăzi rar) parolă, (înv.) voroavă, (fig.) gură. (Nu te lua după ~ lui.) 2. (JUR.) declarație, depoziție, mărturie, (rar) confesiune, (înv.) mărturisanie, tacrir. (~ unui martor în instanță.) 3. recunoaștere. (~ unei greșeli.) 4. destăinuire, dezvăluire, divulgare, împărtășire, încredințare, revelare, spovedire. (~ unui mare secret.) 5. declarație, destăinuire. (~ de dragoste.) 6. confesiune, confidență, destăinuire, dezvăluire, spovedanie, (rar) sincerități (pl.). (I-a făcut unele ~.) 7. (BIS.) spovedanie, spovedire, (înv. și pop.) spovadă, (înv. și reg.) spovedeală, (înv.) mărturisitură. (~ făcută preotului.)
mărturisire s. v. PREDICARE. PROPAGARE. PROPOVĂDUIRE. RĂSPÎNDIRE.
mărturisiri s. pl. v. STRIGĂRI. VESTIRI.
S ODNOI STORONÎ, NELZEA NE SOZNATSEA, S DRUGOI STORONÎ NELZEA NE PRIZNATSEA (C OДHOЙ CTOPOHЬI, HEЛЬЗЯ HE COЗHATЬCЯ, C ДPYГOИ CTOPOHЬI, HEЛЬЗЯ HE ПPИЗHATЬCЯ) (rus.) pe de o parte, nu pot să nu recunosc, pe de altă parte, trebuie să mărturisesc – Saltîkov-Șcedrin, „Pohoroni”. Caracterizarea atitudinii duplicitare și a lipsei de principii în viața publică.
MĂRTURISÍRE (< mărturisi) s. f. 1. Acțiunea de a (se) mărturisi și rezultatul ei; confesiune. 2. (Dr.) a) Declarație făcută de o persoană în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală despre faptele pe care le-a săvârșit; b) Mijloc de probă în procesul civil constând în recunoașterea, de către una din părți, a faptelor sau împrejurărilor pe care cealaltă parte își întemeiază pretențiile sau apărările, recunoaștere de natură a produce efecte juridice împotriva autorului ei. M. poate fi judiciară (când este făcută în fața judecătorului, în cadrul procesului în care urmează a fi folosită ca probă) sau extrajudiciară (în celelalte cazuri); aceasta din urmă este admisibilă ca probă numai în cazurile în care este admisibilă și și proba cu martori. M. judiciară poate fi spontană sau poate fi provocată prin interogatoriul luat părții în instanța civilă. M. este simplă când conține o recunoaștere deplină, fără rezerve, a faptelor; este calificată când i se adaugă afirmarea unor fapte concomitente celui recunoscut, de natură a-i schimba acestuia semnificația juridică; este complexă când recunoașterii i se adaugă fapte sau împrejurări juridice ale faptului recunoscut. M. simplă și cea calificată sunt indivizibile, dar cea complexă poate fi scindată, reținându-se faptul recunoscut, dar împrejurarea ulterioară trebuie să fie dovedită (și) cu alte probe. Puterea doveditoare a m. este lăsată la aprecierea judecătorului. 3. Destăinuire, confidență. 4. (REL.) Spovedanie.
mărturisíre, mărturisiri s. f. 1. Faptul de a (se) mărturisi; afirmare, destăinuire, confidență. 2. Una dintre cele șapte taine creștine, prin care credinciosul, în urma mărturisirii păcatelor înaintea preotului duhovnic, obține iertarea păcatelor săvârșite după botez sau după o altă mărturisire, precum și împăcarea cu Dumnezeu și cu Biserica; spovedanie. – Din mărturisi.
A MĂRTURISI a cânta, a se da, a se da în fapt, a derula banda, a se goli, a ieși în față, a se îndoi, a paraclisi, a piui, a scuipa, a se sparge, a vărsa gușa, a vomita.

mărturisire dex

Intrare: mărturisi
mărturisi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: mărturisire
mărturisire substantiv feminin