MĂNÚCHI s. n. v. mănunchi.

MĂNÚNCHI, mănunchiuri, s. n. 1. Cantitate de fire de grâu, de iarbă etc. care poate fi cuprinsă cu mâna; mână, mănușă (2). 2. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Buchet de flori. ♦ Legătură de mai multe obiecte de același fel, strânse laolaltă. 3. Mâner (la unelte și arme), coadă, plăsea. [Pl. și: (rar, m.) mănunchi. – Var.: mănúchi s. n.] – Lat. manuclus.

MĂNÚCHI s. n. v. mănunchi.

MĂNÚCHI s. m. și n. v. mănunchi.

mănúchi (mănúchiuri), s. n. – 1. Snop. legătură, fascicul. – 2. Buchet, Culegere. – Var. mănunchi. Mr. mînucl’u. Lat. manŭcŭlus (Pușcariu 1021; Candrea-Dens., 1125; REW 536), cf. it. manocchio, prov. manolh, v. fr. manoil, cat. manoll, sp. manojo (gal. monllo), port. molho. – Der. înmănunchia, vb. (a face mănunchiuri).

mănúchĭ (vest) și mănunchĭ (est) m., pl. urĭ (lat. pop. manucius, cl. manipulus, manipul; it. manocchio, vfr. manoil, pv. manoih, cat. manoil, sp. manojo, pg. manojo, manolho, molho. Cp. cu genunchĭ, rărunchĭ, trunchĭ). Mîner (la cuțit, la sabie). Fascicul, chită, buchet: un mănunchĭ de florĭ. – În vest și mînuchĭ și munuchĭ, în Olt. mărunchĭ. Dim. -chel, pl. e.