MĂGĂREÁȚĂ, măgărețe, s. f. 1. (Înv. și reg.) Măgăriță (1). 2. (Pop. și fam., în expr.) A cădea măgăreața pe cineva = a avea de suportat o neplăcere, o acuzație, o pedeapsă etc. fără a fi vinovat. – Măgar + suf. -eață. Cf. bg. magarec.

MĂGĂREÁȚĂ, măgărețe, s. f. 1. (Înv. și reg.) Măgăriță (1). 2. (Fam., în expr.) A cădea măgăreața pe cineva = a avea de suportat o neplăcere, o acuzație, o pedeapsă etc. fără a fi vinovat. – Măgar + suf. -eață.

MĂGĂRÉȚ2, -EÁȚĂ, măgăreți, -e, adj. (Rar) De măgar, măgăresc. ♦ Fig. (Despre viață) Chinuit, bătut de nevoi, _ nefericit. Viață măgăreață... Am oarecare suferință. încă nu i-au dat doctorii de rost. SADOVEANU, P. M. 185.

MĂGĂRÉȚ2, -EÁȚĂ, măgăreți, -e, adj. (Rar) Măgăresc. – Din măgar + suf. -eț.

măgăreáță (pop., fam.) s. f., g.-d. art. măgăréței; pl. măgăréțe

măgăreáță s. f., g.-d. art. măgăréței; pl. măgăréțe

MĂGĂREÁȚĂ s. v. măgăriță, tuse convulsivă.

măgăríță (est) și mắgăriță (vest) f., pl. e (tot așa, bg. magaríca și sîrb. màgarica). Femela măgaruluĭ. – În Munt. vest măgăreață, pl. ețe.

măgăreață s. v. MĂGĂRIȚĂ. TUSE CONVULSIVĂ.

a cădea măgăreața (pe cineva) expr. 1. a avea de suportat o neplăcere / o acuzație etc. fără a fi vinovat. 2. a fi desemnat să îndeplinească o sarcină neplăcută.

măgăreață, măgărețe s. f. (deț.) 1. dispozitiv pe principiul scripeților cu ajutorul căruia se transmit de la o celulă la alta diferite obiecte. 2. (prin ext.) obiect transmis prin intermediul acestui dispozitiv.