măcinătură definitie

10 definiții pentru măcinătură

MĂCINĂTÚRĂ, măcinături, s. f. 1. Măcinare. ♦ (Concr.) Ceea ce rezultă în urma măcinării; măciniș. 2. Pământ ros de ape; mâncătură, surpătură. – Măcinat2 + suf. -ură.
MĂCINĂTÚRĂ, măcinături, s. f. (Rar) 1. Măcinare. ♦ (Concr.) Ceea ce rezultă în urma măcinării; măciniș. 2. Pământ ros de ape; mâncătură, surpătură. – Măcinat2 + suf. -ură.
MĂCINĂTÚRĂ, măcinături, s. f. 1. Produs obținut prin măcinare; făină. ♦ Resturi de grăunțe fărîmițate. 2. Pămînt fărîmițat, rezultat al eroziunii și ruperii malurilor unui rîu cînd vin apele mari. Măcinătura malurilor.
măcinătúră s. f., g.-d. art. măcinătúrii; pl. măcinătúri
măcinătúră s. f., g.-d. art. măcinătúrii; pl. măcinătúri
MĂCINĂTÚRĂ s. mâncătură, rosătură. (O ~ adâncă în mal.)
MĂCINĂTÚRĂ s. v. măcinare, măcinat, măciniș.
măcinătúră f., pl. ĭ. Lucru măcinat, curătură, gozurĭ, resturĭ de cereale.
MĂCINĂTU s. mîncătură, rosătură. (O ~ adîncă în mal.)
măcinătu s. v. MĂCINARE. MĂCINAT. MĂCINIȘ.

măcinătură dex

Intrare: măcinătură
măcinătură substantiv feminin