MĂCINĂTÚRĂ, măcinături, s. f. 1. Măcinare. ♦ (Concr.) Ceea ce rezultă în urma măcinării; măciniș. 2. Pământ ros de ape; mâncătură, surpătură. – Măcinat2 + suf. -ură.

MĂCINĂTÚRĂ, măcinături, s. f. (Rar) 1. Măcinare. ♦ (Concr.) Ceea ce rezultă în urma măcinării; măciniș. 2. Pământ ros de ape; mâncătură, surpătură. – Măcinat2 + suf. -ură.

MĂCINĂTÚRĂ, măcinături, s. f. 1. Produs obținut prin măcinare; făină. ♦ Resturi de grăunțe fărîmițate. 2. Pămînt fărîmițat, rezultat al eroziunii și ruperii malurilor unui rîu cînd vin apele mari. Măcinătura malurilor.

măcinătúră s. f., g.-d. art. măcinătúrii; pl. măcinătúri

măcinătúră s. f., g.-d. art. măcinătúrii; pl. măcinătúri

MĂCINĂTÚRĂ s. mâncătură, rosătură. (O ~ adâncă în mal.)

MĂCINĂTÚRĂ s. v. măcinare, măcinat, măciniș.

măcinătúră f., pl. ĭ. Lucru măcinat, curătură, gozurĭ, resturĭ de cereale.

MĂCINĂTURĂ s. mîncătură, rosătură. (O ~ adîncă în mal.)

măcinătură s. v. MĂCINARE. MĂCINAT. MĂCINIȘ.