mîrlí (-lésc, mârlít), vb. refl. – A se împreuna, a se împerechea (numai despre oi și capre). –
Mr. mîrlire,
megl. mărles, mărliri.
Bg. mărlja (Conev 57; Candrea; Capidan, Dacor., V, 473),
cf. slov. mrlit (Bogrea, Dacor., IV, 832). Ideea de la un
lat. *mellῑre, în loc de *agnellῑre (Lambrior 107; Philippide, Principii, 147) este imposibilă, ca și cea de la un
sl. mrŭkati (Miklosich, Slaw. Elem., 30). –
Der. mîrlaci,
s. m. (berbec de sămînță), din
bg. mărlač (Conev 57); mîrlan,
s. m. (dobitoc, grosolan, necioplit) pe care Giuglea, LL, I, 166, îl pune în legătură în mod echivoc cu
lat. mās și
sp. maroń,
cf. bg. mîrlenie „copulație” (după Scriban, de la mîr, cu sensul de „persoană care bodogănește”); mîrlit,
s. n. (copulație a oii sau a caprei); mîrliță,
s. f. (oaie aptă de împerechere).
mârlí, vb. tranz. și refl. – (pop.; despre berbeci și oi). A se împreuna: „Mierlitul oilor se face în octombrie, de ziua Cuvioasei Paraschiva, sau ceva mai devreme, și până la Sânmedru. Se țâpă areț ’ntre oi, stând la un loc cu oile până la Ruptu Sterpelor. În primele două zile li se dă sare oilor și berbecilor, apoi două săptămâni nu li se dă deloc, să nu se întoarne și să fete toate odată” (Georgeoni 1936: 96). – Din srb. mrljati.