MÂNZ, mânji, s. m. 1. Puiul (de sex masculin al) iepei. ◊ Expr. A umbla ca mânzul după iapă sau a merge (ori a se ține) mânz (după cineva) = a se ține pretutindeni după cineva, a nu se dezlipi (de cineva), a se ține scai (de cineva). ♦ (Reg.) Puiul măgăriței. 2. (Fam.) Epitet dat unui copil sau unui tânăr (zburdalnic, plin de vioiciune). – Cf. alb. mës.