mânji definitie

30 definiții pentru mânji

MÂNJÍ, mânjesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) murdări, a (se) păta. ♦ Tranz. A mâzgăli. ♦ Refl. Fig. A-și păta onoarea, cinstea. 2. A (se) acoperi cu un strat de..., a (se) unge cu ceva. – Din sl. mazati.
MÂNZ, mânji, s. m. 1. Puiul (de sex masculin al) iepei. ◊ Expr. A umbla ca mânzul după iapă sau a merge (ori a se ține) mânz (după cineva) = a se ține pretutindeni după cineva, a nu se dezlipi (de cineva), a se ține scai (de cineva). ♦ (Reg.) Puiul măgăriței. 2. (Fam.) Epitet dat unui copil sau unui tânăr (zburdalnic, plin de vioiciune). – Cf. alb. mës.
MÂNJÍ, mânjesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) murdări, a (se) păta. ♦ Tranz. A mâzgăli. ♦ Refl. Fig. A-și păta onoarea, cinstea. 2. A (se) acoperi cu un strat de..., a (se) unge cu ceva. – Din sl. mazati.
MÂNZ, mânji, s. m. 1. Puiul (de sex masculin al) iepei. ◊ Expr. A umbla ca mânzul după iapă sau a merge (ori a se ține) mânz (după cineva) = a se ține pretutindeni după cineva, a nu se dezlipi (de cineva), a se ține scai (de cineva). ♦ (Reg.) Puiul măgăriței. 2. (Fam.) Epitet dat unui copil sau unui tânăr (zburdalnic, plin de vioiciune). – Cf. alb. mës.
MÎNJÍ, mînjesc, vb. IV. Tranz. A murdări, a păta. Aduceai ciorba... în așa fel, încît să nu se verse și nici să nu mînjeascâ pereții farfuriei. PAS, Z. I 269. Mînjiți de funingine și unsoare... [muncitorii] creau un aspect de munca într-o încordare nebună. SAHIA, N. 33. Tu să-l mîngii cu mîna pe obraz... și mîngîindu-l să-l mînjești nițel cu muc de luminare. ISPIRESCU, L. 376. ◊ Fig. Noi cîrpim cerul cu stele, noi mînjim marea cu valuri. EMINESCU, O. I 35. ♦ A mîzgăli. Compune două sute de versuri într-un ceas, Mînjind o jumătate de conț pe toată ziua. NEGRUZZI, S. II 269.
MÎNZ, mînji, s. m. 1. Puiul iepei (pînă la un an); p. ext. pui de măgar. Gîndul îi era la fel de ușor și de sprinten ca și mișcările, și-i plăcea să se joace ca unui mînz de cîteva săptămîni care scapă pe cîmp. DUMITRIU, N. 148. Ea-l pune să-și aleagă, drept răsplată, un mînz. EMINESCU, N. 18. Printre copitele zglobiilor mînji ce pasc in erghelii se strecoară pitpalacul limbareț. ODOBESCU, S. III 160. ◊ Expr. A umbla ca mînzul (după iapă sau a merge (ori a se ține) mînz (după cineva) = a se ține scai (după cineva), a nu se dezlipi (de cineva). Mergem. Ei doi înainte, eu după ei, mînz. STANCU, D. 198. A bate (sau a umbla) calea mînzului = a umbla fără rost și fără folos, a se obosi zadarnic. 2. Fig. (Familiar, ca termen de alintare) Copilandru, tînăr (plin de viață). Așa, mînzule, bravo, a fost bine. PAS, Z. I 269. – Pl. și: (rar) mînzi (CAMILAR, N. I 300, CREANGĂ, A. 10).
mânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânjésc, imperf. 3 sg. mânjeá; conj. prez. 3 să mânjeáscă
mânz s. m., pl. mânji
mânjí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânjésc, imperf. 3 sg. mânjeá; conj. prez. 3 sg. și pl. mânjeáscă
mânz s. m., pl. mânji
BUBA-MÂNZULUI s. v. gurmă.
LIMBA-MÂNZULUI s. v. pătlagină.
MÂNJÍ vb. 1. v. murdări. 2. v. păta. 3. v. unge.
MÂNJÍ vb. v. apreta, atinge, bate, batjocori, compromite, dezonora, lipi, lovi, mâzgăli, mozoli, murui, necinsti, pângări, profana, scrobi, spoi, spurca, terfeli, vărui.
A (se) mânji ≠ a (se) curăța
mînjí (mânjésc, mânjít), vb. – A mîzgăli, a unge, a murdări, a păta. Origine îndoielnică. Se consideră der. din sl. mažati, mazǫ „a unge” (Miklosich, Lexicon, 359; Cihac, II, 185; Miklosich, Slaw. Elem., 29; Tiktin; Conev 96), cf. sl. maža „unsoare”, rus. mažatĭ, mažnutĭ „a unge, cu grăsimi”; dar fonetismul e greu de explicat (cf. der. sl. pomažiti › pomăzui). Poate ar trebui să se pornească de la mîzgă, cum a sugerat Tiktin, prin intermediul unui der. verbal *mîzgi. – Der. mînjală, s. f. (unsoare, zugrăveală; var amestecat cu pămînt; clei; apretare, un anumit clei de apretat cînepa); mînzală, s. f. (Mold., scrobeală), unde apare mai clar legătura cu sl.; mînjoală, s. f. (Trans., unsoare, grăsime); mînjălău (var. mînzălău), s. m. (Mold., băiat de spălătoreasă), încrucișare între mînji „a săpuni” cu „măngălău”; mînzăli, vb. (a se mînji); mînzăleală (var. mînzălitură, mînjitură), s. f. (pată, murdărie, grăsime); pămînzalcă, s. f. (Munt., scrobeală pentru firele de bumbac; Munt., curea care leagă fuiorul de furcă), în loc de *pomînzalcă; tămînji, vb. (Mold., a mînji), cu pref. tă- puțin clar, cf. tămînda; tămînjer, s. n. (băț), poate prin încrucișare cu tău(n)jer, cf. mînjălău. – Cf. mîsgăli.
mînz (mấnji), s. m.1. Căluț, măgăruș, cîrlan. – 2. Băiat, flăcău. – 3. Fibrele de la urzeală care nu intră în pieptenele războiului. – Mr. mîndzu, megl. mǫndz. Probabil de la un iliric *mandus sau *manzus, corespunzător lat. mannus „căluț, ponei”, cf. mesap. Jupiter Menzana căruia i se sacrificau caii, alb. mës, pl. mëzë, sard. mandzu, it. manzo „vițel” (Meyer 276; Philippide, II, 723; Tiktin; REW 5298; Rosetti, II, 58 și 119; H. Krahe, Die Sprache der Illyrier, I, Wiesbaden 1955, 103; Battisti, III, 2357). Pentru originea ilirică a lat. mannus, cf. Meillet (înainte se considera de origine celtică, cf. Treimer, Mitt. Wien, I, 311; după Thurneysen, Keltoromanisches, 32, schimbul nn › nd ar fi celtic, ipoteză puțin sigură). Origine dacică (Hasdeu, Col. lui Traian, 1877, 522), anterior indoeurop. (Lahovary 334) sau lat. (*mandus, din mandĕre „a mesteca”, Pușcariu 1092), nu par probabile. Sensul primitiv al lui *mandus pare să fi fost „înțărcat”, cf. basc. mando „catîr” și „sterp”, sp. mañero „sterp” (Corominas, III, 251). Der. mînză, s. f. (iapă, măgăriță); mînzat, s. m. (tăuraș); mînzată, s. f. (Maram., vacă fără vițel de lapte); mînzăți, vb. (despre vaci, a rămîne fără vițel); mînzățiș, s. n. (turmă tînără); mînzălău, s. m. (tăuraș; s. n., fibră care nu intră în pieptenele războiului); mînzare, s. f. (oaie mulgară); mînzărar, s. m. (despărțitură a tîrlei, în care se închid oile cu lapte; s. m., cioban); mînzesc, adj. (propiu mînjilor); mînzește, adv. (ca mînjii, se zice despre un rîs forțat, în care se arată dinții); mînzoc (var. Bucov., mînzac), s. m. (cal tînăr); mînzulică, s. f. (joc de ajun); mînzărărit, s. n. (rație de caș ce se include în plata anuală a unui mînzărar). – Din rom. mînzare provine bg. mandzara (Capidan, Raporturile, 208); și probabil din mînzat, alb. mëzat (Philippide, II, 723).
A MÂNJÍ ~ésc tranz. A face să se mânjească; a murdări; a păta; a mâzgăli. /<sl. mazati
A SE MÂNJÍ mă ~ésc intranz. 1) A deveni murdar; a se acoperi de pete; a se păta; a se murdări. 2) fig. A-și păta onoarea (prin atitudini sau fapte reprobabile); a se compromite; a se murdări. 3) fam. (mai ales despre copii) A se umple cu resturi de mâncare pe față, mâini, haine; a se mozoli. /<sl. mazati
MÂNZ ~ji m. 1) Pui de iapă. * A umbla ca ~zul după iapă (sau a merge, a se ține ~ după cineva) a urma de aproape pe cineva. A avea ~ (sau a-și arăta ~jii) a fi capricios. 2) fam. Copil zburdalnic, neastâmpărat. /cf. alb. mës
mânjì v. 1. a păta murdărind: cărbunele mânjește; 2. fig. a pângări, a întina. [Slav. MAZATI].
mânz m. 1. cal până la un an; 2. firele de urzeală rămase netrecute prin ițe și spată: a depăna mânzul; [Cf. it. MANZO, taur tânăr].
mînjésc v. tr. (vsl. mažon, ung, de unde, pin met., *monža, inf. mazoti; maza, unsoare; bg. mážy, ung. sîrb. mázati, mázniti, rus. mázatĭ, máznutĭ, a unge, de unde și ung. mázolni, a unge. V. mînzală, mîzgălesc, măslină, maslu, pomăzuĭesc, tămînjesc). Pătez, murdăresc. Fig. Profanez, întinez. V. refl. Mă pătez, mă murdăresc. Fig. Mă compromit, mă înjosesc: nu te mînji pentru niște banĭ!
mînz m., pl. zĭ și jĭ (lat. *mandius, d. mándere, a mînca, ca prînz d. prandium; alb. măs și mas, art. măzi, mînz; sard. mandzu, junc; it. manzo, junc, manza, juncă). Puĭ de cal pînă la un an.
buba mînzului s. v. GURMĂ.
limba-mînzului s. v. PĂTLAGINĂ.
mînji vb. v. APRETA. ATINGE. BATE. BATJOCORI. COMPROMITE. DEZONORA. LIPI. LOVI. MÎZGĂLI. MOZOLI. MURUI. NECINSTI. PÎNGĂRI. PROFANA. SCROBI. SPOI. SPURCA. TERFELI. VĂRUI.
MÎNJI vb. 1. a (se) jegoși, a (se) murdări, a (se) păta, (livr.) a (se) macula, (înv. și pop.) a (se) scîrnăvi, (pop.) a (se) îngăla, a (se) terfeli, (înv. și reg.) a (se) tăvăli, (reg.) a (se) derveli, a (se) mozoli, a (se) murui, a (se) pricăji, a (se) tămînji, a (se) tîrnosi, (prin Mold.) a (se) caciori, (Mold., Bucov. și Ban.) a (se) feșteli, (Munt. și Olt.) a (se) mărdăgi, (Transilv.) a (se) mocicoli, a (se) mocicoși, a (se) piscoli, a (se) piscoși, a (se) tocăni, (înv.) a (se) murdarisi. (Ce te-ai ~ atît de tare?) 2. a (se) murdări, a (se) păta, a (se) umple. (S-a ~ de noroi, de cerneală.) 3. a (se) unge. (S-a ~ cu nămol, la mare.)
mânjí, mânjesc, vb. tranz., refl. – A se murdări; a mâzgăli, a unge. – Din sl. mazati „a unge” (DER, DEX, MDA).
mânz, mânji s. m. copil sau tânăr zburdalnic, plin de vioiciune

mânji dex

Intrare: mânji
mânji verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: mânz
mânz substantiv masculin
Intrare: buba-mânzului
buba-mânzului substantiv feminin articulat
Intrare: limba-mânzului
limba-mânzului substantiv feminin articulat (numai) singular