MÂNGÂIÓS, -OÁSĂ, mângâioși, -oase, adj. (Rar) Mângâietor. – Mângâia + suf. -os.

MÂNGÂIÓS, -OÁSĂ, mângâioși, -oase, adj. Mângâietor. [Pr.: -gâ-ios] – Mângâia + suf. -os.

MÎNGÎIÓS, -OÁSĂ, mîngîioși, -oase, adj. (Mai ales poetic) Mîngîietor, blînd, duios; plăcut, desfătător, încîntător. Era, în miercurea aceea de cireșar, o căldură mîngîioasă de soare și o boare lină stîrnea valuri în întinsele mări galbene de grîu. SADOVEANU, O. I 298. Amintiri... cad grele, mîngîioase Și se sfarmă-n suflet trist. EMINESCU, O. I 105. Învață-ne cuvinte de-acele mîngîioase. NEGRUZZI, S. II 64.

mângâiós (rar) adj. m., pl. mângâióși; f. mângâioásă, pl. mângâioáse

mângâiós adj. m., pl. mângâióși; f. sg. mângâioásă, pl. mângâioáse

MÂNGÂIÓS adj. v. afectuos, alinător, consolator, desfătător, dezmierdător, drag, drăgăstos, duios, iubitor, încântător, mângâietor, plăcut, tandru.

mângâios a. 1. care aduce mângâiere: cuvinte mângâioase; 2. ce farmecă prin dulceața-i: cântec mângâios.

mîngîĭós, -ĭoásă adj. Care aduce mîngîĭere: cuvînt, cîntec mîngîĭos. Adv. În mod mîngîĭos.

mîngîios adj. v. AFECTUOS. ALINĂTOR. CONSOLATOR. DESFĂTĂTOR. DEZMIERDĂTOR. DRAG. DRĂGĂSTOS. DUIOS. IUBITOR. ÎNCÎNTĂTOR. MÎNGÎIETOR. PLĂCUT. TANDRU.