MÎNGÎIÉRE, mîngîieri, s. f. Acțiunea de a mîngîia. 1. Dezmierdare, alintare, gest cu care se mîngîie. Dacă nu-ți ieșeam în drum, Ai fi dat cu bucurie Altuia străin, nu mie, Mîngîierile de-acum. TOPÎRCEANU, M. 58. ◊ Fig. Pe fereastra deschisă, veneau mîngîierile verii. SADOVEANU, O. I 268. 2. Încurajare, îmbărbătare; consolare. Amintirea zilelor bune e de multe ori o mîngîiere în ceasuri triste. SADOVEANU, O. VI 525. N-am altă mîngîiere mai vie pe pămînt Decît să-nalț la tine duioasa mea gîndire. ALECSANDRI, O. 124. ♦ Persoană (sau obiect) care mîngîie, încurajează, sprijină. Numai tu, tată, ești mîngîierea noastră. ISPIRESCU, L. 12. Domnița Manda era singura mîngîiere ce-i lăsase o soție mult iubită. NEGRUZZI, S. I 105. 3. Satisfacție, mulțumire, plăcere. Nu au nici chiar mîngîierea de a-și putea tipări scrierile, din lipsă de mijloace. MACEDONSKI, O. IV 6. Cartea îți aduce și oarecare mîngîiere. CREANGĂ, A. 22. – Variantă: mîngăiére s. f.