LĂTRĂTÚRĂ, lătrături, s. f. Lătrat. – Lătra + suf. -ătură.

LĂTRĂTÚRĂ, lătrături, s. f. Lătrat. – Lătra + suf. -ătură.

LĂTRĂTÚRĂ, lătrături, s. f. Lătrat. La al treilea ceas al nopții s-au auzit undeva, spre străjile de la margine, lătrături. SADOVEANU, F. J. 742. Lătrătura... chelălăită... răsună cu o ciudată monotonie la urechile vînătorului. ODOBESCU, S. III 41. Cum ne simțeau [dulăii] se sculau cu toții într-o lătrătură și săreau la noi. GHICA, S. A. 147.

lătrătúră (lă-tră-) s. f., g.-d. art. lătrătúrii; pl. lătrătúri

lătrătúră s. f. (sil. -tră), g.-d. art. lătrătúrii; pl. lătrătúri

LĂTRĂTÚRĂ s. v. lătrat.

lătrătură f. lătrat prelungit.

lătrătúră f., pl. ĭ. Rezultatu lătrăriĭ, voce de cîne cînd latră.

LĂTRĂTURĂ s. hămăială, hămăire, hămăit, hămăitură, lătrare, lătrat, (Mold.) zăpăit, zăpăitură. (~ de cîini.)