LUSTRUITÓR, -OÁRE, lustruitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care efectuează operația de lustruire. 2. S. n. Instrument confecționat din oțel sau din bronz cromat, cu mâner de lemn, care servește în legătorie la lustruirea legăturilor de piele. [Pr.: -iru-i-] – Lustrui + suf. -tor.

LUSTRUITÓR, -OÁRE, lustruitori, -oare, subst. 1. S. m. și f. Persoană care efectuează operația de lustruire. 2. S. n. Instrument confecționat din oțel sau din bronz cromat, cu mâner de lemn, care servește în legatorie la lustruirea legăturilor de piele. [Pr.: -tru-i-] – Lustrui + suf. -tor.

LUSTRUITÓR, -OÁRE, lustruitori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu lustruirea diferitelor obiecte; (rar) lustragiu. S-a mutat aci... lustruitorii de pantofi și de iminei. CAMIL PETRESCU, O. II 387. – Pronunțat: -tru-i-.

lustruitoáre (-tru-i-) s. f., g.-d. art. lustruitoárei; pl. lustruitoáre

lustruitór¹ (persoană) (-tru-i-) s. m., pl. lustruitóri

lustruitór² (obiect) (-tru-i-) s. n., pl. lustruitoáre

lustruitoáre s. f., g.-d. art. lustruitoárei; pl. lustruitoáre

lustruitór (persoană) s. m., pl. lustruitóri

lustruitór (obiect) s. n., pl. lustruitoáre

LUSTRUITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. Persoană specializată în lucrări de lustruire. ~ de mobilă. /a lustrui + suf. ~tor