LUNECÓS, -OÁSĂ, lunecoși, -oase, adj. 1. (Despre o suprafață) Pe care se lunecă ușor. În zorii reci și umezi, după ploaia nopții, pășea sprinten pe cărarea lunecoasă. SADOVEANU, O. VIII 8. Aice parchetu-i lunecos. NEGRUZZI, S. III 110. Pe cea noapte-ntunecoasă, Pe cea tină lunecoasă, Nimerirăm ceastă casă, Cu obloane la fereastră. TEODORESCU, P. P. 17. ♦ Care lunecă ușor. Schiuri lunecoase. ♦ Fig. (La pl., despre ochi) Galeși, umezi. Bătrînul îi luă capul în mîini, o privi în ochii lunecoși. REBREANU, R. I 158. 2. Fig. (Rar) Nestatornic. O priveliște ticăloasă a lunecoaselor lucruri omenești. BĂLCESCU, O. II 235.