lúced (-dă), adj. – Strălucitor. Lat. lūcĭdus, după Bogrea, Dacor., IV, 830 (REW 5140). Cuvînt rar, nu figurează în dicționare.

lucezí, vb. intranz. – (reg.) A luci, a străluci, a lumina: „Colo sus, la răsărit / Lucezit-o, lucezit / Un lucer mândru, galbân” (Bârlea, 1924, I: 132). (Maram.). – Din luced „luminos” (< lat. lucidus) (MDA).

lucezí, vb. intranz. – A luci, a străluci, a lumina: „Colo sus, la răsărit / Lucezit-o, lucezit / Un lucer mândru, galbân” (Bârlea 1924 I: 132). – Din luced „luminos” (< lat. lucidus).