LOGO2, logouri, s. n. 1. Simbol, siglă formată dintr-un ansamblu de semne grafice, care constituie marca unui produs sau a unei firme. 2. (Inform.) Limbaj de programare cu scop pedagogic și psihologic. – Din fr. logo.

LOGO1- Element de compunere însemnând „cuvânt”, „vorbă”, „vorbire”, care servește la formarea unor substantive. – Din fr. logo-.

LOGO- Element de compunere care înseamnă „cuvânt”, „vorbă”, „vorbire” și care servește la formarea unor substantive. – Din fr. logo-.

lógo s. n., art. lógoul; pl. lógouri

LOGO- Element prim de compunere savantă, cu semnificația „cuvânt”, „vorbire”, „discurs”. [< fr. logo-, it. logo-, cf. gr. logos].

LOG(O)-, -LÓG, -LOGÍE elem. „cuvânt”, „vorbire”, „principiu”, „rațiune”, „raport, proporție”, „știință, cercetare”. (< fr. log/o/-, -logue, -logie, cf. gr. logos)

LOGO (< fr.) s. m. (INFORM.) Limbaj de programare cu scop pedagogic, realizat (1970) în laboratorul de inteligență artificială al Institutului Tehnologic din Massachusetts, sub direcția lui S. Papert. Oferă copiilor posibilitatea dobândirii în mod spontan a unor concepte matematice pe baza trasării pe ecran, cu ajutorul unor comenzi simple, a figurilor geometrice. A cunoscut un succes deosebit în anii ’80.

LOGO- „vorbire, termen, studiu, raport”. ◊ gr. logos „cuvînt, discurs, rațiune” > fr. logo-, it. id., engl. id., germ. id. > rom. logo-. □ ~clonie (v. -clonie), s. f., defect de vorbire care constă în repetarea convulsivă a unei silabe la mijlocul unui cuvînt; ~cofoză (v. -cofoză), s. f., surditate verbală; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă patologică de a pronunța unele sunete sau cuvinte dificile; ~metru (v. -metru1), s. n., instrument cu care se determină raportul dintre două mărimi electrice; ~patie (v. -patie), s. f., defect de vorbire care constă în exprimarea confuză a ideilor; ~pedie (v. -pedie), s. f., ramură a pedagogiei speciale care se ocupă cu corectarea deficiențelor de limbaj ale copiilor; ~plegie (v. -plegie), s. f., imposibilitate de a pronunța unele sunete sau cuvinte; ~ree (v. -ree), s. f., tendință excesivă de a vorbi continuu și incoerent; ~terapie (v. -terapie), s. f., totalitate a tehnicilor de corectare a limbajului oral sau scris.