LIÚR s. n. (Reg.) Vin slab (amestecat cu apă); poșircă. – Din ucr. ljura.

LIÚR s. n. (Reg.) Vin slab (amestecat cu apă); poșircă. – Din ucr. ljura.

liur (reg.) s. n.

liur s. n.

LIUR s. v. poșircă.

liúr s. n. – Poșircă, must. – Var. liură, liurcă. Origine îndoielnică. După Cihac, II, 174 și Scriban, din rut. ljura (după Gáldi, Dict., 142, din mag. lőre), ceea ce pare posibil, fiind cuvînt uzual numai în N. țării. Fără îndoială, coincide cu leaorcă, care este în mod evident expresiv, cum pot fi și cuvintele indicate ca izvoare.

LIUR n. reg. Vin slab, prost. /<ucr. ljura

liur s. v. POȘIRCĂ.