LÍRĂ¹, lire, s. f. 1. Instrument muzical cu coarde (de pișcat) folosit în antichitate pentru a acompania recitarea poemelor. V. harpă. Și inima-mi bate De parcă-i o liră cu strune Sub mîini fermecate. TOMA, C. V. 45. Începu Apolon a-și înstruna lira și cînta vreo două cîntece. ISPIRESCU, U. 109. În zadar boltita liră, cea din șapte coarde sună, Tînguirea ta de moarte în cadențele-i adună. EMINESCU, O. I 160. 2. Numele unei constelații. 3. Fig. Simbol al talentului poetic, al inspirației poetice, al creației poetice, al poeziei (lirice). Ei! lira mea, strașnică liră, Putea-vei tu oare... Să cînți cum se iviră... zorile roșii? BENIUC, V. 120. Spune-mi, rogu-te, cum ți se par progresele pe cari lira mea modestă le-a realizat. CARAGIALE, O. VII 50. Ah! de cîte ori voit-am Ca să spînzur lira-n cui? EMINESCU, O. I 105. Precum în vară dulci păsărele Sosesc voios... Veniți aice cu-a voastre lire... O, juni poeți! ALECSANDRI, P. II 164. 4. Îndoitură, în formă de liră (1), care permite dilatarea unei conducte pentru fluide fierbinți. 5. Priză de curent în formă de liră (1), folosită la vehicule cu tracțiune electrică.