lípsă f., pl. e și urĭ (ngr. lipsis, d. vgr. leipsis; bg. lipsa. V. eclipsă). Absența unuĭ lucru saŭ a uneĭ persoane: lipsă de banĭ, de soldațĭ, de curaj, în lipsa mea a sosit el. Sărăcie: a trăi în mare lipsă. Defect: această carte, acest om are marĭ lipsuri. Nevoĭe, necesitate: e mare lipsă de banĭ în pĭață. A fi lipsă (la apel), a fi absent (la apel). A da pe cineva lipsă (la apel), a-l da, a-l anunța ca absent. Interj. de dispreț orĭ de dezgust: lipsă de așa prietenĭ (adică: „de cît așa prietenĭ, maĭ bine lipsă orĭ mă lipsesc de eĭ”)! V. deficiență.