LIPÍCI, (neobișnuit) lipiciuri, s. n. 1. (Popular) Tot ceea ce atrage, sau încîntă în înfățișarea cuiva, în felul de a vorbi, de a rîde al cuiva etc.; vino-ncoace, farmec. V. nuri. Luă seamă că Drăgan are lipici. DELAVRANCEA, S. 26. În fața atîtor lipiciuri și a drăgălașelor sale forme... Paris nu se mai putu opri de a striga. ISPIRESCU, U. 9. ◊ Loc. adj. și adv. Cu lipici = încîntător, atrăgător, fermecător, seducător. Rîde cu lipici... povestește, ca orice bătrîn, lucruri trăite. STĂNOIU, C. I. 113. Vorba și fața îi erau cu lipici. ISPIRESCU, L. 22. Fost-ai, leleo, cu lipici. ALECSANDRI, P. P. 338. ◊ Expr. (Rar) A prinde lipici de cineva = a se îndrăgosti de cineva. Ai prins tu lipici de fata asta a Profirii și ți-i dragă, ca ochii, te văd eu. MIRONESCU, S. A. 43. 2. (Creație recentă) Materie vîscoasă fabricată special pentru lipitul hîrtiei; clei. Un borcan cu lipici. ▭ Muștele nu vroiau să se lase prinse toate de hîrtia cu lipici galben aflată deasupra galantarului. CAMIL PETRESCU, O. II 68.3. Nume dat mai multor plante erbacee cu o secreție vîscoasă, care au caracteristica de a se lipi de mînă, de haine sau de corpul animalelor.