LINEARITÁTE s. f. v. liniaritate.

LINIARITÁTE s. f. Însușirea de a fi liniar. [Pr.: -ni-a-. – Var. linearitáte s. f.] – Din fr. linéarité.

LINEARITÁTE s. f. v. liniaritate.

LINIARITÁTE, liniarități, s. f. Însușirea de a fi liniar. [Pr.: -ni-a-. – Var. linearitáte s. f.] – Din fr. linéarité.

!liniaritáte (-ni-a-) s. f., g.-d. art. liniaritắții

linearitáte s. f. (sil. -ne-a-), g.-d. linearități, art. linearității^[1]

liniaritáte s. f., pl. liniarități^[1]

LINEARITÁTE s.f. v. liniaritate.

LINIARITÁTE s.f. Însușirea de a fi liniar. [Pron. -ni-a-, var. linearitate s.f. / cf. fr. linéarité].

LINEARITÁTE s. f. însușirea de a fi linear. (< fr. linéarité)

liniaritate (liniarism), scriitură orizontală, întâlnită în muzica primei jumătăți a sec. 20, preponderent polifonică*, controlată numai aproximativ de relații vertical-armonice. Ea constă, așadar, în independența (ce se vrea absolută) a liniilor melodice suprapuse, revendicându-se filogenetic de la practicile polif. ale școlii neerlandeze*. Singurele principii ordonatoare în sânul l. devin, în cazul structurii sale modale, polimodalitatea*, iar în cazul celei (a-)tonale, politonalitatea*; dacă în planul orientării artistice, atonalismul* a constituit (inițial) suportul tehnic al expresionismului*, tot astfel este de stabilit o corespondență între l. – devenită „liniarism” – și operele neoclasice* ale unor Stravinski, Hindemith, Milhaud, Hába, Martinu, Orff. Ideea liniei – în sine și ca fundament al polif. – plutea într-adevăr în atmosfera de reprezentări teoretice a acelor decenii, dar este puțin probabil că principala contribuție sistematică de acest tip, energetismul*, a influențat nemijlocit asemenea atitudini de ordin componistic.