LINCHÍ, linchesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca un aliment lichid lingându-l (și făcând un zgomot caracteristic cu limba). ♦ A mânca fără poftă, în silă, abia atingând mâncarea. – Formație onomatopeică.

LINCHÍ, linchesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca un aliment lichid lingându-l (și făcând un zgomot caracteristic cu limba). ♦ A mânca fără poftă, în silă, abia atingând mâncarea. – Formație onomatopeică.

LINCHÍ, linchesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A linge sorbind partea de deasupra a unui aliment lichid; a lăpăi. Cînd punea mama laptele la prins, eu... și începeam a linchi grosciorul de pe deasupra oalelor. CREANGĂ, A. 44.

linchí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. linchésc, imperf. 3 sg. lincheá; conj. prez. 3 să lincheáscă

linchí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. linchésc, imperf. 3 sg. lincheá; conj. prez. 3 sg. și pl. lincheáscă

linchì v. Mold. a gusta lingând (vorbind de pisici și, ironic, despre om): începeam a linchi de pe d’asupra oalelor CR. [Rostire dialectală pentru limpi].

limpésc (vest) și linchésc (est) v. intr. și tr. (rudă cu lat. lámbere, a linge, vgr. lápto, limpesc, fr. [d. germ.] laper, germ. schlampen, schlappen ș. a.). Beaŭ trăgînd cu limba (ca cînele și pisica). Fam. Cotroboĭesc pin oale și mănînc cîte puțin din ele. – În Olt. NPl. Ceaur. 13) límpăĭ și -ĭésc. (Cp. cu stinchesc față de stimpesc). La Sadov. limbesc și lempăĭesc (VR. 1930, 9-10, 196). V. lincĭuresc.

linchésc, V. limpesc.